Agreabilă, chiar remontantă, conferinţa domnului Emil Hurezeanu intitulată “În istorie, între poezie şi jurnalism“, în sala “I. D. Sîrbu” – arhiplină – la „Întâlnirile SpectActor” 2016. Prefaţată de un “laudatio” inspirat, făcut de Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, expunerea lui Emil Hurezeanu a avut consistenţă maximă şi o bună pliere genericului. Şi poet, în tinereţe, cu un volum de debut, în 1979, intitulat “Lecţia de anatomie“, cu un lirism configurat în sensibilitatea “mai sănătoasă”, cum spunea Ion Negoiţescu în “Scriitori contemporani“, mai stradală, mai expresionistă a poeziei noastre noi, a barzilor halucinaţi de realitatea mizerabilă, căreia erau constrânşi să se dedice şi pe care, detestând-o, ei o “cântau” cu zgomot de falseturi deliberate, şi comentator la posturile de radio Europa Liberă şi Deustche Welle şi apoi în presa scrisă, în ultimele două decenii la publicaţii româneşti, Emil Hurezeanu, actualmente ambasadorul României la Berlin, a lăsat impresia deplină, dacă nu covârşitoare, a unui intelectual autentic, convins de menirea sa, de nebuloasele lumii, de imposibilitatea sistematizării capriciilor private, reticent la ambalarea solemnă a unor opinii, comentarii îmbibate de prejudecăţi, opţiuni şi idiosincrazii proprii. Eseistul Andrei Pleşu, în cartea “Faţă în faţă – întâlniri şi portrete” (Ed. Humanitas, 2011), făcea cea mai reuşită prezentare, din cele regăsite la subtitlul “gazetărie de tranziţie“, lui Emil Hurezeanu, considerându-l “îngăduitor cu opinia celuilalt fără să fie flasc“, mai exact un model pentru cei care vor să se afirme în meseria de gazetar. Narând plăcut, cu acces neîngrădit la metaforă şi mai ales la umorul fin, în câteva rânduri, ieri, Emil Hurezeanu a primit aplauze din partea asistenţei, ceea ce se întâmplă rar. A încercat, evident, să-şi branşeze discursul la cartea “Pe trecerea timpului” (Ed. „Curtea Veche”) lansată şi la Târgul de Carte “Gaudeamus“. Considerându-se un “ostatic al clipei“, Emil Hurezeanu spunea despre germani că, pentru aceştia, ziarul citit este deja “zăpada zilei de ieri, care dacă nu s-a topit încă, devine de nerecunoscut, călcată deja de paşii zilei de azi“. Deşi considerată un clişeu vetust, expresia “cu gura căscată“, poate fi evocată în cazul de faţă, graţie stilului imperturbabil al lui Emil Hurezeanu, care şi-a sedus literalmente auditoriul. Povestea “urbanistului local şi universal” Otto Czekelius din Sibiu, cu studii de inginerie şi arhitectură la Universitatea Charlottenberg din Berlin, ajuns la 30 de ani arhitectul şef al Madridului, reîntors acasă după 20 de ani, în 1943, după ce făcuse un an de închisoare, pentru “convingerile sale democrate”, fiindcă luptase împotriva lui Franco, îşi face deplin datoria, reuşind în condiţii de adversitate teribilă să protejeze, să conserve, să apere prin experienţa şi prestigiul său profesional zestrea urbanistică a Sibiului, devenit Capitală Culturală a Europei în 2007, a fost doar una dintre atâtea alte sugestive “trimiteri”, ale celui care ne reprezintă momentan, la Berlin, adică pe lângă cancelarul german Angela Merkel. Se spune că Sibiul a reuşit prin Czekelius să-şi menţină identitatea de redută a civilizaţie europene la porţile Orientului. Reamintindu-i pe Marin Sorescu, I. D. Sîrbu şi nu numai, ca prieteni de odinioară, nu din curtoazie, Emil Hurezeanu s-a pus inspirat în scenă, ieri la Craiova, pe alocuri lăsând impresia că este chiar… o enciclopedie culturală.
