“Săltat” de poliţişti, pentru conducerea unui autovehicul, sub influenţa băuturilor alcoolice

0
62

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Carpen, Dolj, a fost retinut, de poliţişti,  pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, în jurul orei 00:35, a fost oprit,  pentru control , pe strada “Bariera Vâlcii” din Craiova,  un bărbat aflat la volanul unui autoturism, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Acesta a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor de laborator indicând o alcoolemie de 1.41 g/l alcool pur în sânge . Poliţiștii l-au reţinut pe şofer, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, conducătorul auto va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de adoptare a unei măsuri preventive.”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *