Peste 2.100 de activităţi desfăşurate, în 2023, de poliţiştii români, pentru combaterea criminalităţii informatice

0
227

Lansat din anul 2021 de către Poliția Română, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Asociația Română a Băncilor (ARB), proiectul național de prevenire a criminalității informatice Siguranța online și-a propus să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, pentru a evita ca utilizatorii de internet să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.

Astfel, în anul 2023, polițiștii au desfășurat peste 2.100 de activități preventive, dintre care 1.436 în mediul urban și 670 în mediul rural. Mesajele preventive au ajuns la peste 89.000 de beneficiari, dintre care 61.712 au fost minori și 27.341, adulți. Dezvoltarea parteneriatului cu diferite organizații cu preocupări în domeniu și implementarea unor inițiative de educație digitală a populației reprezintă un obiectiv constant al proiectului. În acest context, în anul 2023, partenerilor tradiționali, Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB), li s-a alăturat și Ascendia, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții de tip e-learning. În cadrul acestui parteneriat, a fost inițiată și implementată campania de educație digitală „Protecție prin educație: Securitate digitală.” Inițiativa a vizat oferirea unor soluții de e-learning, pentru a contribui la dezvoltarea cunoștințelor în rândul cadrelor didactice, elevilor și părinților cu privire la securitatea cibernetică, prevenirea principalelor amenințări din mediul online și gestionarea adecvată a riscurilor care se pot manifesta odată cu utilizarea internetului. De asemenea, au fost realizate şase cursuri e-learning, concepute astfel încât utilizatorii să dobândească cunoștințe și competențe esențiale pentru navigarea sigură pe internet. Cursurile au fost disponibile în perioada 31 octombrie – 15 decembrie 2023 și au fost împărțite pentru două categorii de public, și anume temele „Securitatea Cibernetică – Acces General” și „Securitatea Digitală a Copiilor” au fost dedicate adulților, iar  „Siguranța Banilor pe Internet”, „Dependența de Internet”, „Prevenirea Pornografiei Infantile” și „Gestionarea Datelor Online” au fost concepute pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. După finalizarea cursurilor, utilizatorii au dobândit cunoștințe despre cum îi afectează dependența de internet și care sunt cauzele acesteia, cum să gestioneze datele personale pentru a fi în siguranță pe internet, cum să se protejeze astfel încât să nu devină victima pornografiei infantile, ce pot face pentru a-și proteja banii și datele personale atunci când folosesc internetul și, de asemenea, care sunt responsabilitățile adulților și ce pot face pentru limitarea pericolelor la care sunt supuși copiii. Campania a înregistrat 15.928 de persoane înscrise, dintre acestea 5.430 fiind profesori, 9.216 – elevi și 1.282 – părinți. Această inițiativă a fost susținută de o strategie de comunicare eficientă, asigurând implicarea continuă a participanților și promovând importanța securității online. Numărul mare de accesări și rata mare de finalizare a cursurilor demonstrează angajamentul și interesul real al comunității pentru acest subiect. De asemenea, mulți dintre profesorii înscriși au parcurs împreună cu elevii, la clase, cele patru cursuri destinate copiilor. Acest lucru a făcut ca numărul real al elevilor beneficiari să fie mult mai mare. Cele şase cursuri create de partenerii proiectului Siguranța online au fost disponibile pe toată perioada campaniei pe platforma CoffeeLMS, dezvoltată de Ascendia, la adresa https://formare.elearning.ro și au fost create în LIVRESQ, editorul de cursuri e-learning și lecții interactive. În contextul unei lumi digitale în expansiune, eforturile partenerilor și implicarea Ministerului Educației au reușit să aibă un impact în viețile a mii de persoane, consolidând astfel un viitor digital mai sigur pentru toți.