După eşecul fără drept de apel pe terenul lui Sepsi, căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, a avut un discurs exhaustiv şi realist.
“Cred că a doua repriză a făcut diferența, ei au jucat un fotbal extraordinar, îi felicit, au meritat victoria. A fost greu să facem pressing, n-am putut să le luăm mingea și asta ne-a costat. Greșeli în apărare din nou, e greu să scoți puncte când te prezinți așa. Nu găsesc nicio explicație. Împreună cu Mister, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat, sunt greșeli pe care le-am făcut cu toții, avem probleme defensive, dar și ofensive, iar când nu marchezi, fotbalul te pedepsește. Din fericire, am egalat și noi rapid, dar ei au jucat un fotbal extraordinar. Era greu să facem ceva în această seară, nu cred că reușeam să marcăm nici dacă jucam încă două zile. Nu știu dacă e în pericol play-off-ul, dar dacă continuăm să jucăm așa, mai ales ca în a doua repriză, va fi greu să prindem și play-off-ul. Sper să ne revenim. Dacă câștigăm un meci și apoi pierdem alte 3-4, nu e bine. E foarte dificil pentru noi, ne doream la început să ne batem la titlu, apoi la play-off, iar acum e greu să prindem și play-off-ul. O să vină toate echipele peste noi. La cum jucăm, toate își doresc să câștige cu noi. Nu știu ce s-a întâmplat azi, parcă eram din alt film cu toții și asta ne-a costat. Nu știu dacă selecționerul a avut ce să vadă la Craiova. Poate la Sepsi a avut ce să vadă. Trebuie să mai vină în meciurile următoare la noi, că azi n-a văzut nimic” a declarat Bancu la finalul partidei.