Operaţiune comună a poliţiştilor de frontieră din România şi Serbia

0
447

Operațiunea comună, ce poartă denumirea “Activităţi Operaţionale Flexibile la Frontierele Terestre 2021” – Joint Operation Flexible Operational Activities Land 2021 (JO FOA Land 2021), se va derula la graniţa cu Serbia, în zona de responsabilitate a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Acţiunea se desfăşoară la nivelul a nouă sectoare ale Poliției de Frontieră situate la graniţa  terestră şi vizează prevenirea și combaterea migrației ilegale pe respectivul segment de frontieră externă a Uniunii Europene.

În cadrul operaţiunii de la frontiera cu Serbia vor fi detaşaţi 33 de reprezentanţi ai Agenţiei Frontex şi ai autorităţilor de frontieră din Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Spania și Ungaria, cu 21 autospeciale de patrulare. În diverse faze ale activităţii, vor participa și polițiști de frontieră români de la cele nouă sectoare ale Poliției de Frontieră care au în competenţă graniţa terestră cu Serbia. Întreaga acţiune JO FOA Land 2021 se derulează pe teritoriul mai multor state, durata de implementare a acesteia fiind de un an, începând cu 27 ianuarie 2021. Scopul operaţiunii este să pună în aplicare în mod coordonat activitățile operaționale derulate la frontierele terestre externe ale UE pentru a controla fluxurile de imigrație ilegală către teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a consolida cooperarea europeană. Se va avea în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia prevenirii şi contracarării fenomenului migraţionist la frontierele terestre ale spaţiului comunitar, creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din aceste ţări, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni. Operaţiunea va fi finanţată, în totalitate, de către Agenţia FRONTEX.