Fenomenul de fake news a luat amploare în ultima vreme. Tânăra generaţie este cea mai vulnerabilă în faţa informaţiilor false şi asta pentru că tinerii îşi petrec mai tot timpul pe reţelele sociale. Cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, continuă şi în 2020 campania de conştientizare: “Impactul fake news şi al dezinformării asupra adolescenţilor”. Grupul ţinţă este format din elevii a 10 licee din Craiova, coordonaţi de câte un cadru didactic. Întâlnirile se doresc a fi interactive, se vor baza pe dialoguri constructive, iar la final se trag concluziile acestui proiect. La începutul acestei săptămâni s-a discutat despre acest fenomen îngrijorător cu elevii Colegiului Naţional Carol I din Craiova. S-au alăturat proiectului jurnalistul Tibi Muşuroi, TVR Craiova şi inspector Ana Constantin, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Primul liceu care a găzduit o astfel de dezbatere a fost Liceul „Traian Vuia” din Craiova, urmat de Liceul “Voltaire”. La începutul acestei săptămâni am stat de vorbă cu elevii clasei a IX-a, care studiază la Colegiul Naţional Carol I, dirigintele acestora fiind profesorul Răzvan Jenaru, care a răspuns prompt acestei iniţiative şi a susţinut demersul nostru considerându-l interesant şi benefic pentru elevii domniei sale. Educaţia este vitală pentru ca tinerii să nu cadă în plasa unor minciuni şi manipulări. De aici am plecat discuţia cu directorului Colegiului, prof. Angel Cristian Stăiculescu, care a achiesat rapid la ideea noastră.
Mix de minciună cu adevăr
Elevii, la rândul lor au fost deschişi, curioşi şi unii dintre ei…. activi. Au manifestat receptivitate iar conceptul de fake news nu le-a fost nou, auziseră de el, dar nu ştiau cum îl pot combate şi nici cum i-ar putea să-i afecteze. „Dacă eşti adolescent, eşti mai predispus să te confrunţi cu dezinformarea, iar fake news-ul îţi poate influenţa viaţa mai mult decât crezi. Asta şi pentru că voi staţi mai mult pe online decât adulţii. Dezinformarea este tot mai frecventă şi greu de combătut. 65% dintre tineri cred că ştirile false apar doar în domenii de interes pentru adulţi precum politica. Fake news este un fenomen periculos pentru că el este un mix de minciună cu adevăr, lansat cu scopul de a genera confuzie, îndoială şi în cele din urmă să-ţi influenţeze într-un fel decizia. Crezând ştiri false devii mai puţin imun, îţi scade imunitatea, devii mult mai vulnerabil. Dacă te duci spre ştiri adevărate devii un om mult mai puternic, capabil să iei decizii în cunoştiinţă de cauză. O ştire falsă te poate determina să iei o decizie proastă”, le-am explicat tinerilor. Elevilor li s-au dat exemplu de câteva fake news care au circulat în media online şi care au fost combătute şi raportate.
„Fake news vine mai degrabă dinspre online”
Tinerii au fost sfătuiţi să verifice informaţiile din mai multe surse şi asta pentru că impactul fake news asupra unui adolescent este mai mare şi mai nociv. „Cea mai mare parte a muncii de jurnalist, astăzi, este să demontezi tot felul de ştiri false care circulă în spaţiul public. Nu mai e doar acea misiune a jurnalistului de a culege informaţia, de a o verifica din mai multe surse, de a-i oferi context şi de a o difuza mai departe. Din punctul meu de vedere fake news este un fenomen destul de periculos, iar eu mă bucur că lucrez la TVR şi aş vrea să vă explic cum a abordat TVR ştirea cu moartea cântăreţului Mihai Constantinescu. Aproape peste tot în presa online a apărut ştirea că a murit. Într-adevăr, Mihai Constantinescu era conectat la aparte, dar nu murise, decesul a survenit la câteva zile. Echipa TVR a verificat ştirea şi nu a făcut publică această informaţie. În această perioadă se duce o luptă între presa tradiţională şi mă refer aici la presa scrisă şi presa online, iar din punctul meu de vedere fake news vine mai degrabă dinspre online, asta pentru că online-ul generează trafic şi publicitate, care generează bani pentru cei care se află în spatele acestor publicaţii. Interesul economic este legat de fake news”, a spus jurnalistul Tibi Muşuroi.
Inspectorul de Poliţie Ana Constnatin, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţiim a făcut o serie de recomandări interesante şi folositoare tinerilor în ceea ce priveşte utilizarea cu responsabilitatea a online-ului. „Este o oportunitate şi pentru noi să prevenim victimizarea voastră, a tinerilor. În ultimii ani, Poliţia Română a avut ca prioritate prevenirea victimizării minorilor şi a delicvenţei juvenile. Unul dintre domeniile pe care le abordăm în aceste activităţi este şi utilizarea online-ului. De cele mai mai multe ori mergem la unităţile şcolare, stăm de vorbă atât cu cadrele didactice, cât şi cu elevii, prezentăm filmuleţe şi apoi analizăm situaţiile concrete. Aş vrea să vă întreb unde vă simţiţi mai în siguranţă: acasă sau în on line??” a întrebat omul legii.
„Vă recomand prudenţă !”
Tinerii au răspuns diversificat, unul dintre elevi a spus că acasă, dar a făcut menţiunea că nu are niciun cont, pe nicio reţea de socializare, un alt elev a spus că pe on line, pentru că de acolo s-ar putea exprima cum doreşte fără să dea prea multe explicaţii. „Dar să ştiţi că după 14 ani vă supuneţi Codului Penal. Există mai multe infracţiuni şi în spaţiul on line…este vorba de furt de identitate, infracţiunea de înşelăciune, etc. Vă recomand prudenţă, pentru că o mică glumă se poate transforma într-o faptă penală. Avem un caz cu două adolescente. Este în lucru. Manifestăm tendinţa de a ne prezenta viaţa personală în online. De multe ori le dau elevilor un exemplu. Mergem într-un parc şi avem în rucsac mai multe fotografii, de când eram micuţi, de la prima zi de şcoală, dintr-o excursie, din diverse etape ale vieţii noastre. Pe alte bănci stau necunoscuţi. Vreau să vă întreb: vă duceţi şi împărţiţi aceste fotografii persoanelor aflate pe bănci? Nu, nu-i aşa?! Desigur, că nu. Din păcate, acest aspect nu îl gândim când suntem în mediul online şi împărtăşim multe momente din viaţa noastră distrbuind diverse fotografi”, a explicat inspectorul de poliţie Ana Constantin.