S-a oprit într-o staţie GPL

0
42

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Gherceşti, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers, aseară, şi a intrat în plin într-o staţie GPL, pe Bld. “Dacia”. În interior se afla un angajat în vârstă de 67 de ani, din Craiova, care a apucat să se ferească. În urma impactului nu au fost decât pagube materiale, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional, urmând să suporte, probabil, şi costurile reparaţiei staţiei GPL.