Tsipras vrea să renegocieze un acord cu UE şi va lupta pentru „demnitatea grecilor”

0
616

Alexis Tsipras

Noul premier grec, Alexis Tsipras, şi-a afirmat ieri intenţia de a „renegocia” un acord „viabil şi just” cu partenerii săi europeni, declarându-se în acelaşi timp pregătit să „verse sânge” pentru a „reda demnitatea grecilor”. „Printre priorităţile noastre figurează o nouă renegociere cu partenerii noştri, pentru a găsi o soluţie justă, viabilă şi reciproc utilă”, a declarat Tsipras, la deschiderea primului său consiliu de miniştri, ieri, la Atena. Această renegociere se referă la planul de ajutorare a ţării, dar şi la datoria Greciei. Syriza, partidul radical de stânga al cărei lider este Tsipras, promovează „reducerea datoriei şi încheierea politicii de austeritate pentru relansarea economiei”. Tsipras a afirmat că Guvernul său de „uniune naţională” nu vrea „o ruptură dezastruoasă reciproc” cu partenerii ţării, dar că nu va mai „continua politica de supunere” şi este pregătit să „verse sânge” pentru a reda „demnitatea grecilor”. El a apreciat că discuţiile de vineri, cu preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, care se va deplasa la Atena, vor fi „cruciale şi productive”. Una dintre priorităţile Guvernului va fi să găsească o soluţie „la criza umanitară” şi să îi ajute pe cei mai săraci, a adăugat Tsipras. De altfel, Guvernul intenţionează să obţină rapid adoptarea unei legi menite să îmbunătăţească nivelul de trai al grecilor, în special prin creşterea salariului minim şi prin anularea obligaţiei mobilităţii în serviciile publice, impusă de creditorii ţării (UE, BCE şi FMI). Ministrul adjunct al Marinei comerciale, Theodoros Dritsas, a anunţat la rândul său, ieri, că noul Guvern vrea să oprească procesul de privatizare a portului Pireu, cel mai mare din ţară şi principalul punct al planului de privatizări cerut de creditorii ţării, dar „şi a celui din Salonic”. Grupul chinez Cosco a achiziţionat deja două terminale ale portului Pireu, din apropiere de Atena, şi ar fi urmat să preia partea de 67% deţinută de statul grec în societatea care administrează acest port. Procesul de privatizare a fost lansat de precedentul guvern de coaliţie (conservatori-socialişti), condus de Antonis Samaras. Anterior, intervievat de posturile de televiziune Mega şi Skai, ministrul Energiei, Panayotis Lafazanis, a anunţat intenţia Guvernului de a nu mai privatiza, aşa cum era prevăzut, nici principalul operator public de electricitate, DEI. La rândul său, Christos Spirtzis, ministrul adjunct al Economiei, responsabil de Infrastructură, Transporturi şi Reţele, a declarat pentru Mega că „opinia Guvernului este să înceteze privatizările legate de infrastructuri, precum aeroporturile regionale”. Asta în vreme ce Bruxellesul a avertizat deja că Grecia trebuie să îşi respecte angajamentele care decurg din programul UE de ajutorare a ţării, prelungit cu două luni de guvernul precedent, până la sfârşitul lui februarie. La rândul său, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, de asemenea vice-cancelar social-democrat în Executivul condus de Angela Merkel, a dat asigurări, ieri, la o conferinţă de presă la Berlin, că Germania respectă opţiunea democratică a grecilor şi „obiectivul nostru este ca Grecia să rămână în zona euro”. Dar, în acelaşi timp, „trebuie să se respecte principiul corectitudinii faţă de populaţia noastră”, faţă de „oamenii din Germania şi din Europa (…) ce s-au arătat solidari” cu grecii în ajutoarele acordate după anul 2010, a subliniat ministrul, făcând aluzie la ajutoarele financiare de circa 200 de miliarde de euro acordate Greciei în ultimii patru ani.