Relu Fenechiu: „Doar Dumnezeu mă mai ajută”

0
77
Relu Fenechiu

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a prezentat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde s-a judecat ultimul termen în dosarul „Transformatorul”, în care acesta a fost condamnat anterior la 5 ani de închisoare. La intrarea în sediul instituţiei el a declarat că „nu mai sunt optimist, pentru că eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Eu cred că un om, pentru a fi condamnat, trebuie ca instanţa să admită probele şi în favoarea dar şi în defavoarea lui, pentru a vedea dacă este vinovat sau nu. Eu nu am auzit până acum să se stabilească un prejudiciu fără să existe o expertiză (…) Avocaţii îmi spun că nu au de ce să mă apere, pentru simplu fapt că astăzi asupra mea nu există acuzări, ci doar speculaţii, iar pe speculaţii nu pot fi apărat”. Apoi a adăugat: „Am o familie acasă la care aş dori să ajung. Să îmi ţineţi pumnii. Doar Dumnezeu mă mai ajută”. Inculpaţii din dosarul „Transformatorul” au dat dovadă de un comportament grav când „au vândut fier vechi la preţ de componentă nouă”, iar funcţiile acestora amplifică gravitatea situaţiei, de aceea pedepsele lor trebuie mărite, a arătat ieri, la instanţa supremă, procurorul DNA. „Se impune majorarea pedepselor, pentru că probele dovedesc că exercitarea abuzivă şi atitudinea abuzivă a celor trei directori din perioada 2002-2005 de la SISEE Moldova a făcut ca firmele fraţilor Fenechiu să aibă o piaţă continuă de desfacere prin furnizarea de «fier vechi la preţ de componentă nouă»”, a spus procurorul DNA. Potrivit magistratului, cei trei foşti directori de la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova au comis fapte în formă continuată, au cumpărat inutil de la firma lui Relu şi Lucian Fenechiu componente electrice foarte vechi, unele nefuncţionale şi inutile pentru reţeaua de electricitate, astfel că numeroase componente au rămas până în prezent în stocurile acestei companii.