“Petardistă” sancţionată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova

0
351

  Astăzi, 28.12.2022, jandarmii Grupării Mobile Craiova au depistat, în incinta unui Complex Comercial din Craiova, o persoană de sex feminin, care comercializa articole pirotehnice, fără drept.  În urma verificărilor efectuate, au fost găsite peste 40 de baterii cu amestecuri pirotehnice, interzise la comercializare.

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare de articole pirotehnice fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, dosarul fiind înaintat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe  Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.  ” În acest context, reamintim cetățenilor faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an. Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:

–        să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;

–        să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;

–        să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie.

Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor explozive vor continua și în perioada următoare”, precizează reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.