De “Sf. Ştefan”, peste 157.000 de persoane au tranzitat frontierele României

0
293

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 157.300 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 35.200 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 74.860 de persoane, dintre care 9.304 de ucraineni (în creştere cu 18,1% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.179.394 de cetăţeni ucraineni. În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 29 de fapte ilegale (20 infracţiuni şi 9 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 260.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 18.900 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 17 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 34 de cetăţeni români din diferite motive legale.
    Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.