30 de ani mai târziu…

Îngălbenită de trecerea anilor, colecţia cotidianului „Cuvântul Libertăţii” depune mărturie vie despre ceea ce se petrecea în urmă cu 30 de ani la Craiova şi în Dolj, imediat după „momentul 22 decembrie”, luarea cu asalt a actualului Palat Administrativ, sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Dolj. Sunt prezentate casete cu numele membrilor primului Consiliu Judeţean Dolj, ai Frontului Salvării Naţionale, care îşi va schimba componenţa de la o zi la alta, ai Consiliului Municipal al Frontului Salvării Naţionale –în aceeaşi situaţie-, comunicate de presă din partea instituţiilor de „forţă”, a unor instituţii şi întreprinderi cu competenţe în aprovizionarea populaţiei, relatări despre sosirea primelor ajutoare din afară ş.a.m.d.. Domnea oricum o stare de spirit declară, fluidă, chiar crispată, întreţinută de o zvonistică amuţitoare. Dacă ştiam, totuşi, ceva, sau bănuiam, poftim, din relatările radio şi ale televiziunii publice, era că democraţia spre care năzuiam atunci, nu ne va face fericiţi pe toţi în orice condiţii, însă simţisem pe propia piele cum comunismul oferă şi mai puţin, şi asta pe fondul sărăciei generale, din vinovăţia de netăgăduit a cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, ambii depăşiţi de ceea ce se petrecea în Europa de Est. Democraţia nu venea pur şi simplu la pachet, chemată de dorinţele oamenilor, şi nici nu se instala silenţios. Şi apoi nici amintirile vârstnicilor despre democraţia interbelică, cu vârful ei de exprimare -1938- nu erau de pus în ramă, din moment ce doi ani mai târziu, în 1940, ştiam ce se întâmplase. Regimul comunist a făcut, prin contrast, România interbelică să pară mai democratică de cât a fost în relitate. Cert era însă că procesul acela fragil de democratizare al societăţii româneşti urma să devină ireversibil. Revoluţia din decembrie 1989, la Craiova, a avut câteva particularităţi distincte, indiscutabil. În primul rând, sediul Armatei a 3-a, nou înfiinţată, comandată de generalul maior Dumitru Roşu se afla la Craiova şi prima unitate militară intrată în vâltoarea evenimentelor de la Timişoara, a fost chiar divizia din municipiul nostru. Şi consecinţele sunt cunoscute. O altă particularitate distinctă este conferită de starea de neîncredere totală a însăşi activului de partid, în conducerea de la „centru”. După cum se ştie, în noiembrie 1987, la numai o săptămână de la evenimentele din Braşov, în Dolj fusese un adevărat cutremur provocat de un accident de vânătoare în pădurea de la Perişor, în urma căruia şi-a pierdut viaţa secretarul judeţean cu probleme organizatorice din acea vreme. Evenimentul l-a iritat peste măsură pe Nicolae Ceauşescu, şi aşa bulversat de ceea ce se petrecuse la Braşov, încât a interzis activiştilor de partid din Dolj participarea la funeraliile victimei, careu urmau să aibă loc în judeţul limitrof –Mehedinţi. În felul acesta, prost sfătuit, cine mai ştie, dacă la Braşov, Nicolae Ceauşescu se certase cu clasa muncitoare, la Craiova a făcut acelaşi lucru cu activul de partid. În fine, o ultimă particularitate, poate nu suficient de relevantă pentru istorici, dar oricum încărcată de o anume simbolistică: Craiova nu avea dizidenţi de referinţă, cu recunoaştere cât de cât. I. D. Sârbu se prăpădise cu câteva luni mai devreme, şi poate de aceea „revoluţia” sau „căderea lui Nicolae Ceauşescu” –ziceţii cum vreţi-, a avut şi partea ei de fanfaronadă, între altele. Nimeni nu desfăşura acţiuni revoluţionare. Deasupra întregii gândiri posibile se înălţa umbra Budapestei în flăcări, a primăverii de la Praga, călcată de tancurile sovietice, sprijinite de cele poloneze şi lecţia suveranităţii limitate. S-au înregistrat totuşi 19 morţi şi 100 de răniţi în zilele care au urmat, potrivit comunicatului Parchetului militar din Craiova. Diversiunea cu elicopterele, identificate la Calafat şi Coţofeni, focul deschis în ziua de 24 decembrie, cu 30 de rachete împotriva unor ţinte amăgitoare, probau că inclusiv armata nu era pregătită să facă faţă unor operaţiuni complexe de dezinformare şi intoxicare. Comunicatul de presă asumat de generalul locotenent Dumitru Roşu (fusese promovat) la 21 februarie 1990, atestă că personalul Securităţii Dolj –al cărui armament fusese sigilat anterior, din dispoziţia fermă a generalului locotenent Iulian Vlad-, trecuse în subordinea armatei. Momentul Brădeşti, din Jurnalul sinteză al misiunilor primite şi al acţiunilor unităţilor armate menţiona evenimentul din 25 decembrie, din apropierea comunei Brădeşti, când în zorii zilei s-a deschis focul asupra 8 autoturisme străine, mai exact sovietice, 5 dintre ele fiind imobilizate, unul ars complet, 3 reuşind să scape pe un drum lateral. Schimbarea regimului de stat în decembrie 1989 nu a fost o restauraţie democratică şi nici o joncţiune cu tradiţia pre-comunistă, cum s-a căutat ulterior să se justifice. Oriunde se taie copaci, inevitabil sar şi aşchii. Dorinţa unei justiţii câmpeneşti, delaţiunile, denunţurile, mârşăvia şi frica –toate- au fost în numele virtuţii. Revoluţia din decembrie 1989 de la Craiova, evenimentele care au urmat, totul a fost o realitate trăită şi evocarea ei constituie un gest de demnitate şi un omagiu adus victimelor şi bineînţeles participanţilor.