EVERYONE IS WELCOME, la Calafat

0
594

În   perioada  2019 – 2021,  Școala   Gimnazială  “Constantin Gerotă” din Calafat implementează proiectul de parteneriat strategic de schimb interșcolar pentru susținerea de bune practici “EVERYONE IS WELCOME”, cofinanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului ERASMUS+. În acest proiect, alături de școala calafeteană, sunt patru instituții de învățământ din: Irlanda – Killeen National School, din Louisburgh; Italia – Istituto Comprensivo Statale “Gesualdo Bufalino”, din Comiso (RG) Sicilia; Polonia – Szkola Podstawowa nr. 12, din Pila; Turcia – Ozel Cati Ortaokulu, din Muratpașa, Antalia. Școala calafeteană trebuie să realizeze patru schimburi de elevi la partenerii menționați, la care vor participa câte patru elevi însoţiţi de câte două cadre  didactice. Obiectivul acestui proiect, ne-a declarat prof. Sorin Iofcea, directorul școlii din Calafat, este dezvoltarea unui program de educație  incluzivă mai eficient la nivel international, prin schimbul de bune pratici pentru elevii cu dizabilități sau dezavantajați, din școlile implicate. Activitățile vor viza folosirea unor terapii prin artă pentru copii cu nevoi speciale și alte comportamente emoționale sau probleme psihologice și plasarea acestor practici incluzive în curriculum. Astfel, se vor desfăşura în şcolile partenere în proiect activităţi de artă, muzică, dramă, sculptură şi dans. Prima reuniune transnațională a avut deja loc, la începutul acestei luni, în Polonia.