Droguri depistate la şase persoane bănuite de infracţiuni de criminalitate organizată

0
442

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror al DIICOT – Structura Teritorială Craiova, au pus în executare cinci mandate de percheziţie, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate. Conform cercetărilor derulate, şase persoane erau urmărite, încă din 2014, pentru că ar fi racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe minore şi tinere, atât în Dolj, cât şi în Germania şi Austria. În urma percheziţiilor, oamenii legii au identificat şi ridicat şase bile pline cu cocaină, 25 grame de canabis, şase telefoane mobile şi diverse înscrisuri. Procurorul de caz din cadrul ST Craiova al DIICOT a emis ordonanţă de reţinere pe numele celor şase, cu propunere de arestare preventivă, înaintată instanţei de judecată, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi deţinere şi vânzare fără drept de droguri de risc şi mare risc. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale.