Asistenţa socială doljeană, la ora bilanţului acestui an

0
485

Asistenţa socială este una dintre componentele de bază ale unui stat modern , prin care categoriile devaforizate sunt ajutate să treacă peste greutăţile zilnice. Se derulează programe de acest fel, cu participarea specialiştilor, la nivel naţional fiind Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), cu structurile judeţene aferente, prin care sunt puse în practică noi metode de asistenţă socială. La sfârşitul anului 2018, Structura Teritorială Dolj a CNASR şi-a făcut bilanţul, unul care arată bine, prin implicarea în dezvoltarea mai multor programe de asistenţă socială.

 Asistentul social a devenit , în ultimii ani, unul unul dintre cei care participă activ la elaborarea şi aplicarea politicilor sociale, strategiilor şi planurilor de acţiune pe diferite paliere – local, judeţean, naţional şi internaţional – prin promovarea bunăstării sociale. Cei care practică această profesie s-au constituit în CNASR, identificând, prin structurile teritoriale ale organizaţiei, segmentele de populaţie în care se pot aplica proiecte de asistenţă socială. La nivelul judeţului nostru, este Structura Teritorială Dolj (STD), care, lunar, desfăşoară diverse diverse activităţi, fie de lucru, fie de mediatizare a profesiei de asistent social, în parteneriat cu instituţii din sectoarele public sau privat, în acord cu strategia CNASR. „Suntem la sfârşit de an şi mulţumim tuturor colaboratorilor pentru implicare, dar, în mod deosebit, apreciem munca depusă de colegii noştri, care sunt dornici de cunoaştere. În Dolj, în februarie 2018, s-a desfăşurat un eveniment de amploare – „Cetatea Băniei s-a ridicat în picioare pentru asistenţa socială”, care a făcut parte din campania naţională „România se ridică în picioare pentru asistenţa socială”, de promovare şi valorizare a profesiei de asistent social. Acţiunea s-a desfăşurat în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Universitatea din Craiova – Facultatea de Ştiinţe Sociale, şi cu alţi reprezentanţi din sectorul privat, mai multe ONG-uri”, a precizat Lavinia Bucur, preşedinte al STD.

Activităţi multiple

A fost doar începutul acestui an, care se termină curând, continuând şi alte manifestări. Astfel, în luna martie, sub egida temei stabilite pentru al II-lea an consecutiv de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) – „Promovarea sustenabilităţii comunităţii şi a mediului” – s-au desfăşurat „Zilele Asistenţei Sociale”, la Dolj fiind realizate activităţi diverse, scopul fiind formarea şi conştientizarea importanţei serviciilor de asistenţă socială, subliniindu-se importanţa muncii în echipă. În aceeaşi lună, a avut loc Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, STD având reprezentanţi în şase categorii, din totalul de 17. La secţiunea „Protecţia copilului”,  Mihaela Chiran  a primit titlul de „Asistentul social ”, referitor la anul 2017. În septembrie, a.c., în cadrul Proiectului „Întărirea forţei de muncă din serviciile sociale din România”, finanţat de UNICEF, STD a realizat două „Focus Grupuri”, obiectivul fiind acela de a întări sistemul de asistenţă socială. Ultima activitate, din 2018, s-a desfăşurat în noiembrie, când structura teritorială doljeană a organizat, sub îndrumarea psihologului  Stela Manda, psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu, work-shop-ul „Asistentul social în situaţii de criză – implicaţii emoţionale”.