Acuze la adresa lui Klopp din partea unui “cormoran”

0
482

Deşi Liverpool trece prin cea mai fastă perioadă a sa din ultimele decenii, nu totul e roz la gruparea de pe Anfield. Fundaşul stânga spaniol Alberto Moreno s-a plâns de modul în care a fost tratat de managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp, după ce a revenit în urma unei accidentări la gleznă care l-a ţinut aproape trei luni pe tuşă, fiind preferat scoţianul Andy Robertson. La ultimul meci, cel cu Newclastle, Klopp l-a schimbat pe Robertson, dar a preferat să introducă pe stânga un jucător de picior drept, pe Clyne. “M-am accidentat dând ce e mai bun pentru echipă. Nu mi-a plăcut hotărârea lui Klopp pentru că m-am antrenat din greu, iar de când am revenit l-a vrut doar pe Robertson.  Nu mi-a plăcut felul în care m-a tratat, dar înţeleg situaţia, nu-l poate schimba deoarece echipa câştigă. Vreau să revin în Spania, m-am săturat şi de frigul de aici”, a declarat apărătorul care a fost folosit doar două meciuri în campionat şi patru în toate competiţiile. Moreno intră în curând în ultimele 6 luni de contract şi poate semna cu orice echipă. Liverpool este lider neînvins în Premier League, cu 6 puncte faţă de a doua clasată, Tottenham, şi este calificată în optimile Champions League.