Social-democraţii doljeni ocupă funcţii importante în Parlament

0
440

mandate3Din rândul parlamentarilor doljeni, Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj, a fost ales recent vicepreşedinte al Senatului. Tot la Senat, Lavinia Craioveanu a fost desemnată vicelider al Grupului PSD. Fosta vicepreşedintă a Consiliului Judeţean Dolj, Alina Tănăsescu a primit funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor. Deputatul social-democrat, Ion Călin este vicepreşedinte în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Să mai adăugăm că, senatorul Mihai Fifor, a fost desemnat preşedinte al Comisiei pentru regulament din cadrul Senatului. Acesta a ieşit câştigător candidând la alegerile parlamentare pe liste din judeţul Arad.