Luni seară, în a doua zi de Crăciun, Ansamblul Folcloric „Cununiţa” din cadrul Palatului Copiilor Craiova a susţinut un minunat concert de muzică, joc şi voie bună în Piaţa „Fraţii Buzeşti” din centrul Craiovei. Evenimentul a coincis cu celebrarea unui deceniu de activitate neîntreruptă în rândul acestei formaţii artistice, premiată cu locul întâi, la majoritatea concursurilor de profil din ţară şi străinătate. Încă o dovadă că, aici, în Craiova, tradiţia şi portul popular sunt, pe mai departe, însuşite de tineri şi descoperite unui public din ce în ce mai exigent.
A doua zi de Crăciun a reprezentat pentru toţi cei prezenţi în Centrul Vechi al Craiovei un moment inedit de a împărtăşi alături de cei 42 de membri ai Ansamblului Folcloric „Cununiţa” din cadrul Palatului Copiilor Craiova clipe frumoase de iarnă, în care datinile şi obiceiurile olteneşti au fost la ele acasă. Bucuria sufletească, emoţia puternică provocate de cele două grupe de dansatori conduse de prof. Simona Creţan au smuls ropote de aplauze din partea publicului, iar colindele autentice compuse de poeta Alina Săndoi au adus lacrimi de bucurie în ochii craiovenilor de toate vârstele.
„Ceea ce se întâmplă astă seară aici, la Craiova, poate fi pus sub Semn Ceresc! Pentru că puritatea acestor copii şi dorinţa doamnei profesor Simona Creţan de a păstra tradiţiile şi datinile olteneşti ne aduc, pe fiecare dintre noi, într-o lume de poveste. Dragostea lor pentru folclorul autentic mă va inspira să le scriu cele mai frumoase versuri. Le doresc un viitor strălucit, pentru că îl merită, zboruri înalte şi aripi puternice!”, a afirmat Alina Săndoi pe scena spectacolului.
„Un profesor bun este asemenea unei lumânări”
«Premiile pe care le-am obţinut la diverse festivaluri din ţară, meritele deosebite ale acestor copii, care îşi sacrifică anii copilăriei – pentru că vreau să vă spun că este o muncă titanică, iar fără eforturi nu se pot întrevedea rezultatele –, aşadar, toate aceste rezultate ne-au adus cu fruntea sus în faţa dumneavoastră! Vrem să vă spunem că, în luna aceasta, am participat la festivalul de colinde organizat la Hunedoara şi am adus, cu mare cinste, în Bănie, locul întâi pe ţară! Acestor copii le-am insuflat dragostea pentru folclor, le-am schimbat oarecum destinul, pentru că împreună ne dorim să punem în valoare tot ceea ce este autentic oltenesc, întrucât aceasta este menirea dascălului pe pământ. Şi îmi vine în minte un citat: „Un bun profesor este asemenea unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altor!”. Prin tot ceea ce am creat pentru ei – suite olteneşti, dansuri populare, costume tradiţionale – vom lăsa o urmă de Lumină, aşa cum ne dorim şi în această seară să vă picurăm în suflete o parte din trăirile şi realizările noastre. Pentru că ne-a ambiţionat şi faptul că, mergând la atâtea festivaluri în ţară şi întâlnindu-ne cu ansambluri din diverse regiuni, am simţit nevoia să promovăm şi să scoatem din lada de zestre a folclorului oltenesc tot ce este mai de preţ, să ne creăm repertorii şi să fim mândri că suntem olteni!», a precizat prof. Simona Creţan, în cuvântul de deschidere.
42 de îngeraşi, ce nu atingeau podeaua!
Concertul s-a întins pe durata a două ore, cu începere de la ora 18.00. Grupul vocal „Cununiţa”, alături de cele două grupe de dansatori, au dovedit că premiile întâi obţinute în acest an la Concursul Naţional de Folclor «Pe fir de baladă», desfăşurat la Târgu Jiu; Concursul Naţional de Muzică şi Dans «Batca» de la Drăgăşani – Vâlcea şi Festivalul Internaţional «Carpatica» Deva sunt încununarea unei muncii asidue. Şase suite de dansuri olteneşti au fost prezentate de cei 42 de membri ai Ansamblului „Cununiţa”. Solistele Maria Teodora Roman (10 ani), Simina Mătulescu (16 ani), Oana Deliu (15 ani), Monalisa Fira (14 ani) şi Alexandra Popii (15 ani) au reuşit să convingă publicul că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii si obiceiuri, precum şi că şcoala trebuie să aibă un rol important în conservarea şi transmiterea spre generaţiile viitoare a acestor comori de suflet românesc.
«Am citit, recent, un articol al marelui teolog George Breazul, care spunea aşa: „Nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită şi nu e osteneală mai de folos, decât să facem părtaşi pe cei mai tineri de bunurile sufleteşti moştenite din vechime, iar zestre mai de preţ nu e alta ca averea de cuget şi simţire închisă şi păstrată cu sfântă grijă în adâncurile sufletului românesc şi creştinesc al moşilor şi strămoşilor noştri”. Această avere ne va individualiza pregnant în lumea tot mai globalizată de azi şi de mâine, constituindu-se într-o pată de culoare autentică şi inconfundabilă în conceptul naţiunilor Europei», a mai spus prof. Simona Creţan.
Doina şi căluşul, patrimoniu imaterial al umanităţii
Craiova, municipiu universitar cu o bogată tradiţie în păstrarea obiceiurilor şi datinilor tradiţionale, iată că îşi revigorează, an de an, suflul imaterial al tradiţiei. Mereu nepieritoare, mereu antrenată în redescoperiri şi reinterpretări ce pot ajunge mai uşor la public, doina şi căluşul interpretate de Ansamblul Folcloric „Cununiţa” din Craiova confirmă ceea ce UNESCO declara tot aproape în urmă cu un deceniu: căluşul (2005) şi doina (2009) drept patrimoniu imaterial al umanităţii, recunoscând astfel inestimabilele valori care fac parte intrinsecă din fiinţa poporului român.
Melodia „Oltenii-s olteni”, de pe albumul „Viaţa mea e pom cu rod”, interpretată de Simona Creţan, text Alina Săndoi, a încheiat spectacolul şi a fost închinată oltenilor, iar debutul a fost cât se poate de sugestiv: «Cerul e senin peste-o Românie/ Dar nu e albastru cum e în Bănie!». Cum altfel, decât cu mare parte din public prinzându-se în joc!