Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a aflat ieri la Budapesta pentru discuţii cu premierul Viktor Orban, care provoacă tot mai deschis Bruxelles-ul, înaintea alegerilor europarlamentare de anul viitor. Întâlnirea a durat peste două ore, iar consultările au fost aprofundate, a scris Charles Michel pe pagina sa de socializare. Viktor Orban, la rândul său, a relatat pe Facebok „o discuţie utilă” fără alte detalii. Scopul întâlnirii a fost dezamorsarea tensiunilor înainte de summit-ul crucial de la mijlocul lunii decembrie pe care Budapesta ameninţă să-l saboteze prin dreptul său de veto. Viktor Orban are multe revendicări. Pe lângă faptul că se opune negocierilor de aderare ale Ucrainei şi Republicii Moldova, el ameninţă că va bloca acordarea unui nou ajutor de 50 miliarde euro Kievului, de către Uniunea Europeană. El solicită o discuţie strategică urgentă asupra acestui sprijin, precum şi asupra impactului sancţiunilor economice împotriva Moscovei. Budapesta menţine în continuare relaţii economice cordiale cu Moscova.