Ministrul Finanţelor: Noua Lege a Educaţiei trebuie să treacă de Parlament în primul semestru 2019

0
389

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, într-o conferinţă, că Legea Educaţiei Naţionale va fi modificată în prima jumătate a anului viitorului.

Oficialul de la Finanţe a menţionat, în cadrul conferinţei „Criza forţei de muncă – Corelarea sistemului de învăţământ universitar cu piaţa muncii”, că deja au început discuţiile pe acest subiect cu Ministerul Educaţiei Naţionale, iar un proiect va fi înaintat în Parlament până în luna martie.

„Doamna ministru Andronescu a fost implicată într-un astfel de proiect. (…) Va fi un punct în acel protocol care urmează să fie semnat cu cei de la Educaţie. (…) Da, anul viitor, în primul semestru, trebuie să treacă de Parlament. Daţi înapoi toate etapele, toate termenele, ca acest lucru să se întâmple la final de iunie – o luăm uşor-uşor, până în ziua de astăzi cu ce trebuie să parcurgem, ca lucrurile să se întâmple”, a detaliat Eugen Teodorovici.

Una dintre propunerile din noua lege a se poate referi la învăţământul dual, potrivit ministrului Finanţelor. Ministrul a invitat companiile care promovează acest tip de învăţământ şi alte organizaţii implicate să vină cu propuneri privind învăţământul dual. (Sursa: Mediafax)