Expoziție de sculptură în lemn și piatră a artistului Virgil Pumnea

0
819

În foaierul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” va avea loc mâine, 29 noiembrie 2018, ora 18.00, vernisajul expoziției de sculptură „Neterminata II”, semnată Virgil Pumnea. Expoziția cuprinde lucrări în lemn și piatră care continuă ideea plasticianului craiovean de reprezentare a „femeii în crucificările noastre oficiale”. Curator este Lucian Rogneanu, muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova.

Virgil Pumnea declara în urmă cu 9 ani, la prima expoziție „Neterminata”, deschisă atunci la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și însoțită de muzica Tatianei Stepa: „Este vorba despre un duet într-un dialog despre Femeia pe care am crucificat-o, o crucificăm şi din nefericire o vom crucifica mereu”. (adevarul.ro – 24 octombrie 2009).

Virgil Pumnea a început să expună la mijlocul anilor ’90, în Craiova, în Galeriile „Vollard”, reamintindu-i de fiecare dată cu recunoștință pe cei care l-au „băcit”: pictorul Mircea Gheorghiu și sculptorul Marcel Voinea. Lucrările lui s-au mai reunit în timp pe simezele Galeriei „Mircea Faria”, la Prefectura Dolj, la Mitropolia Olteniei, la Primăria Craiovei, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, la Galeria Fondului Plastic Aiud, la Biblioteca Judeţeană Constanţa. La începutul anilor 2000 era invitat să expună la Chicago, în Statele Unite ale Americii, la „Around the Coyotes Arts Festival”, creații semnate de sculptorul craiovean regăsindu-se și în colecții particulare în Europa, în fosta Iugoslavie, în Ungaria, Franţa, Germania, Norvegia, Italia.

În 2009 a deschis prima expoziție sub genericul „Neterminata”, iar în 2015 participa cu lucrarea „Primăvara noastră” la Simpozionul Internațional de Sculptură în Piatră de la Craiova „Drumuri brâncușiene” – ediția a III-a.