Mititelu, programat sau nu pe „Ion Oblemenco”?

0
347

Adrian Mititelu a anunţat deja că meciul echipei sale cu Minerul Motru, din etapa a 14-a, va avea loc sâmbătă, de la ora 17, pe arena „Ion Oblemenco”. Mititelu a rezolvat problema suspendării de patru etape, întrucât a acţionat în civil decizia FRF, aşa că până la soluţionarea acesteia poate evolua pe teren propriu. Ieri, FRF a anunţat datele de disputare şi locaţiile, iar meciul FC U Craiova SA – Minerul Motru este programat sâmbătă, de la ora 11, însă oraşul şi stadionul nu au fost precizate. Echipa lui Adrian Mititelu s-a reintegrat în complexul „Ion Oblemenco”, acolo unde Mititelu a schimbat deja încuietorile de la vestiare, însă nu are contract pentru acest stadion, aşa cum prevede regulamentul. Rămâne de văzut cum va organiza jocul în Bănie, cel mai probabil acesta urmând a se desfăşura tot la Severin.