China alege România ca un pilon pentru cooperarea cu Europa Centrală şi de Est şi cu UE

0
394
Li Keqiang

Afirmaţia îi aparţine premierul chinez Li Keqiang şi a fost făcută ieri, în plenul Parlamentului României. „China este cea mai mare ţară în curs de dezvoltare din lume, iar România este una dintre cele mai mari ţări din Europa Centrală şi de Est. România dezvoltă o politică către est, iar China o politică către vest. (…) China a devenit deja cel mai mare partener economic al României din Asia. Poporul chinez acordă importanţă sentimentelor de prietenie. Între noi există nu doar interese comune, dar şi o prietenie tradiţională. China alege România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa Centrală şi de Est şi pentru cooperarea cu UE. În anii ’50, România a avut o contribuţie specială pentru perioada de industrializare de început în China. Acest moment nu va fi uitat niciodată de poporul chinez”, a mărturisit premierul chinez. La şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului de ieri au participat atât premierul Victor Ponta şi membrii Guvernului, reprezentanţi ai corpului diplomatic, precum şi reprezentanţii autorităţilor locale, convocaţi special la Palatul Parlamentului pentru acest eveniment. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a înmânat premierului chinez, înainte de şedinţă, Colanul Parlamentului, cea mai înaltă distincţie acordată de această instituţie. Premierul Victor Ponta a precizat ieri, în şedinţa de guvern, că evoluţia proiectelor semnate cu China va fi analizată într-o şedinţă de guvern, în ianuarie. „E foarte important ce urmează. Am semnat documente, am pornit lucruri importante. Ne dau, dar nu ne bagă-n traistă, motiv pentru care – acum e decembrie – în ianuarie, la un moment dat, în cursul unei şedinţe de guvern, vreau să facem o şedinţă separată, cum se implementează proiectele pe care le-am semnat, care merg bine, care s-au blocat, ca să le deblocăm, ce reuşim să realizăm din intenţiile bune şi din proiectele demarate, acela va fi într-adevăr lucrul care contează”, a spus Ponta.