Turiştii care merg pe Valea Prahovei, sfătuiţi să nu urce pe trasele montane

0
376

Turiştii care merg pe Valea Prahovei sunt sfătuiţi să nu urce pe traseele montane din Masivul Bucegi, în zona judeţului Prahova, întrucât acestea au fost închise ca urmare a căderilor de zăpadă din ultimele ore. Totodată, salvamontiştii îi sfătuiesc pe turiştii care merg pe Valea Prahovei să nu se depărteze de cabane şi să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă este instabil, iar în unele locuri, unde vântul a bătut cu putere, acest strat ajunge până la jumătate de metru. Turiştii care vor să urce pe munte pot alege trasele Peşterea – Babele şi Piatra Arsă, în zona judeţului Dâmboviţa, care sunt sigure. Şeful Salvamont Dâmboviţa a precizat că traseul rutier care duce de la Cuibul Dorului la Şaua Dichiului a fost închis în urma ninsorilor, întrucât este periculos fiindcă nu există parapete pe marginea drumului, iar maşinile ar putea derapa. În schimb, este deschis traseul rutier Sanatoriul Moroieni – Zănoaga – Bolboci – Peştera.