Mai puţini beneficiari de burse “Bani de liceu”, în acest an şcolar, comparativ cu ultimii doi ani. În Dolj, 923 de elevi primesc ajutorul financiar

0
266
 În acest an şcolar, 20.498 de elevi din toată țara primesc burse “Bani de liceu”, anunță ministerul Educației. În prezent sunt probleme la nivel național legate de plata mai multor tipuri de burse și nu se știe numărul exact al beneficiarilor tuturor burselor acordate de stat. Sunt cu peste 2.000 de elevi mai puțini decât în anul școlar 2021-2022 și cu 8.000 mai puțini față de acum 2 ani, pentru “Bani de liceu”. În Dolj, sunt 923 de beneficiari.
Ministerul Educației a transmis, după videoconferinţa cu inspectorii şcolari generali, de miercuri seara,  că plata burselor către elevi întârzie din cauza volumului foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității sau din cauza datelor în care se organizează ședințelor pentru buget ale consiliilor locale. În anul școlar 2022-2023, vor primi bursa “Bani de liceu” 20.498 de elevi, față de 22.853, în anul școlar trecut, 2021-2022, potrivit ministerului Educației. Lista inițială fusese publicată cu o zi întârziere, față de calendarul inițial. Nu se preciza în calendar și o dată pentru lista finală. Contestațiile s-au depus în perioada 18-21 octombrie, iar rezolvarea contestațiilor între 22 și 25 octombrie. Cei mai mulți elevi care primesc câte 250 de lei pe lună sunt în județul Suceava, 2.700, urmați de Iași (1.985 de elevi), Botoșani (1.285 de elevi), Vaslui (1.197 elevi). Anul trecut, clasamentul era similar pe primele 3 poziții, dar cu alt număr de elevi: în Suceava primeau bursa “Bani de liceu” 2.887 de elevi. La Iași erau 2.051 de beneficiari, iar la Botoșani 1.298 de elevi. Bursa “Bani de liceu” este în valoare de 250 de lei pe lună și se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție, potrivit Hotărârii de Guvern 712/2018. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă  două Hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul Ordin prevede că pot. Numărul elevilor care primesc bursa bani de liceu este în continuă scădere. Și în anul trecut școlar, anume 2021-2022, au primit câte 250 de lei pe lună cu 6.000 de elevi mai puțini față de anul precedent.