Cupa Germaniei: Bayern Munchen umilită de Borussia Monchengladbach

0
409

Stupoare în Germania: Bayern Munchen a fost umilită (5-0) în 16-ile de finală ale Cupei Germaniei. Anul trecut a fost eliminată în aceeaşi fază a competiţiei de Holstein Kiel (D2) dar în urma loviturilor de departajare. Golurile au fost marcate de Kouadio Kone (min. 2), Ramy Bensebaini (min. 15, 21-pen.), Borel Embolo (min. 51, 58). Este o premieră, după 1978, când Bayern pierde la o diferenţă de 5 goluri într-o competiţie. Antrenorul Julian Nagelsmann, izolat din cauza testului pozitiv la Covid, nu s-a aflat pe banca tehnică. Bavarezii au câştigat de 20 de ori trofeul, ultima dată în 2020, în timp ce Borussia Monchengladbach doar de 3 ori, ultima dată în 1995. Alte rezultate: VfB Stuttgart – FC Koln 0-2, Bayer Leverkusen – Karlsruhe (D2) 1-2, Bochum – Augsburg 2-2, Dortmund – Ingolstadt (D2) 2-0, Hoffenheim – Holstein Kiel (D2) 5-1, Dinamo Dresda (D2) – Sankt Pauli (D2) 2-3.