Macron deplânge cumpărarea de avioane americane de către Belgia

0
349

Preşedintele francez Emmanuel Macron, în conferinţa de presă de la Bratislava, a regretat cumpărarea de avioane americane F35 de către guvernul belgian, în valoare de 3,6 miliarde euro, o decizie care „strategic este contrară intereselor europene”. Guvernul belgian anunţase joi cumpărarea de aparate F35 pentru completarea flotei sale de F16, în detrimentul aparatelor franceze Rafale. În schimb, Belgia va cumpăra, în temeiul parteneriatului strategic, pentru o sumă de 1,5 miliarde euro, după cum anunţa ministrul francez al Apărării, Florence Parly, 382 de blindate de tip Griffon şi 60 de blindate de recunoaştere şi luptă de tip Jaguar.