Nu e în Bănie, dar victorie să fie!

0
417

Universitatea Craiova – FCSB

Severin, stadion: „Municipal”, duminică, ora 20.45

Universitatea Craiova: Calancea – Screciu, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Zlatinski, Mateiu, Bancu – Gustavo, Mitriţă, Băluţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Dimitrov, Briceag, Datkovic, Spahija, Burlacu, Roman.

FCSB: Niţă – Enache, Bălaşa, Momcilovic, Junior Morais – Ov. Popescu, Teixeira – Fl. Coman, Budescu, Tănase – Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică. Rezerve: Stăncioiu – Larie, Filip, Golofca, De Amorim, Man, Alibec.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)

Derby-ul Universitatea – FCSB se va disputa tot în pribegie, la Severin, ca şi celelalte două de anul acesta, adjudecate de roş-albaştri

Universitatea a ratat un nou prilej important pentru a-şi inaugura stadionul, dar echipa trebuie să-şi apere la fel de aprig şi la Severin blazonul şi parcursul bun pe până acum, în derby-ul cu FCSB. De când au revenit în Liga I, alb-albaştrii au păstrat complexul în faţa roş-albaştrilor, fiind acum 15 ani de la ultimul succes contra lor. De altfel, precedentele două dispute directe de la Severin, petrecute tot anul acesta, le-au revenit oaspeţilor, cu 2-1 şi 1-0. Devis Mangia nu are probleme de lot, decât Rossi îşi continuă perioada de convalescenţă, aşa încât componenţa echipei depinde doar de juniorul are va fi ales: Screciu sau Burlacu. Dacă joacă ultimul, e musai să se spargă tripleta „napoletană”, iar cel sacrificat ar fi probabil Gustavo. Dacă joacă Screciu, locul său ar fi ori în defensivă, caz în care Datkovic ar ieşi din schemă, sau la mijloc, deşi e greu de crezut că unul dintre Mateiu şi Zlatinski va rămâne pe bancă. De partea cealaltă, Dică nu poate miza pe Nedelcu, Benzar, Pintilii şi Planic, dar lotul FCSB este ticsit cu staruri, aşa că nu sunt probleme pentru alinierea unei echipe puternice.

Mangia: „Trebuie să primeze dorinţa de a face un meci deosebit”

Devis Mangia a prefaţat derby-ul cu FCSB astfel: „Sper să fie un meci frumos, ştim că vor fi momente în care vom pune presiune, dar şi când va trebui să suferim. Nu trebuie să ne gândim la trecut, ştiu că sunt 15 ani de când Craiova nu a mai câştigat acasă cu FCSB, dar acesta este un meci luat separat. Nu trebuie să primeze presiunea asupra jucătorilor, ci doar dorinţa de a face un meci deosebit. Lotul lor este numeros şi cu jucători de calitate, dar eu mă gândesc doar la echipa mea. Ştiu că au câteva absenţe, dar la ce lot posedă au soluţii de aceeaşi valoare. Dacă nu joacă Benzar, pot evolua acolo Enache, Bălaşa sau Pleaşcă. E clar că FCSB şi CFR au bugetele cele mai mari şi jucători foarte buni, dar pe teren nu trebuie să ne gândim la acest lucru” a declarat italianul.

Mangia nu vrea să vorbească despre şansele la titlu, ci doar despre fiecare meci în parte: „Teoria mea este să fac, nu să vorbesc, şi nu-mi fac decât obiective legate de meciul următor, nu pentru întreg campionatul. Cu 4 luni în urmă nimeni nu ne lua în considerare în lupta pentru titlu, dar se vede că lucrăm bine, rezultatele confirmă acest lucru, dar trebuie să continuăm la fel. Cu acest sistem, în care punctele se înjumătăţesc, toate cele 6 echipe care vor regăsi în play-off vor avea şanse la titlu”.

Antrenorul italian s-a referit şi la locul de disputare al partidei cu FCSB: „E clar că din punct de vedere al suporterilor era mai bine să jucăm la Craiova, şi noi ne doream acest lucru, dar fanii trebuie să fie orgolioşi de echipa lor şi să o încurajeze şi la Severin. Nu era nicio presiune în plus dacă jucam acasă, fiindcă este normal să fim acasă, în oraşul nostru. La Bucureşti, cu Chiajna, am avut suporteri minunaţi, nu numai în galerie, ci pe tot stadionul. Numai că şi la Iaşi, Timişoara sau Braşov fanii au demonstrat că fanii ne sunt alături în număr mare peste tot în ţară şi asta ne oferă o senzaţie deosebită”.

Băluţă îşi doreşte o galerie ca la Chiajna

Căpitanul alb-albaştrilor, Alex Băluţă, a analizat disputa de duminică: „Ne aşteaptă un meci frumos, avem şansa de a trece pe primul loc şi noi şi ei şi asta ne motivează şi mai mult. Este un derby ţinând cont de situaţia din clasament, dar noi trebuie să jucăm ca şi în celelalte meciuri, iar dacă vom ţine cont de ceea ce ne-a transmis Mister Mangia putem lua cele 3 puncte. Suntem în creştere şi trebuie să le punem probleme, mai ales noi, atacanţii, pentru că întâlnim o echipă cu mare experienţă, trebuie să concretizăm ocaziile pe care le vom avea. În tur am făcut o primă repriză bună, dar apoi am scăzut ritmul, s-a resimţit şi oboseala de la meciul cu Milan, care ne-a consumat foarte mult. Acum suntem la un alt nivel atât din punct de vedere fizic, dar şi ca moral. Vom juca la sută la sută din primul până în ultimul minut. Ei sunt în formă, au marcat 13 goluri în ultimele două meciuri, dar au avut alt gen de adversari, noi venim după 4 deplasări grele, în care am luat toate punctele”.

Şi Băluţă şi-ar fi dorit ca derby-ul să se joace pe noul stadion din Bănie şi spune că presiune ar fi fost pe el şi pe colegii săi doar din partea fanilor care le solicitau să le păstreze bilete: „Îmi pare rău că nu jucăm acasă, sunt sigur că am fi făcut un meci mare pe noul stadion, dar şi la Severin trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Îmi doresc să avem un stadion plin şi să-i mulţumim pe fani. Sper că şi la Severin va fi o atmosferă aşa cum a fost la Chiajna, unde am simţit ceva incredibil. Cea mai mare problemă pentru noi dacă jucam la Craiova era cum să facem rost de bilete pentru cunoscuţi, pentru că este incredibil câte telefoane am primit cu toţii pentru a procura bilete. Sigur îmi închideam telefonul în zilele dinaintea jocului, fiindcă suna în continuu”.

Băluţă spune că nu mai este de actualitate un transfer al său la FCSB, după ce în vară Gigi Becali a oferit 1,5 milioane de euro pentru a-l aduce la echipă: „Domnului Becali i-am transmis răspunsul meu la oferta făcută în vară, acum mă gândesc doar cum să câştig un trofeu cu Universitatea”.

Deplasare cu trenul pentru fani

Având în vedere cererea mare de bilete pentru derby-ul cu FCSB, Universitatea Craiova pune la dispoziţie fanilor alb-albaştri o garnitură de tren pentru o deplasare la Severin. Trenul va pleca spre Severin duminică la ora 16:45 din gara Craiova şi e programat să ajungă în gara de lângă Dunăre la ora 18:53. La întoarcere, acelaşi tren va pleca la ora 23:55 din gara Severin şi ajunge la Craiova la 01:40. Transportul de la gara din Severin la stadion şi viceversa va fi şi el asigurat, cu autobuze. Biletele pentru drum se achiziţionează de la agenţia Star Tours, iar preţul călătoriei este de 10 lei de suporter. Preţurile biletelor de meci sunt: 15 lei la peluze, 30 de lei la tribuna a II-a, 40 de lei la tribuna I şi 100 de lei la tribuna zero.

Oblemenco nu a fost uitat de marocani

Conducătorii clubului marocan Hassania Agadir au vizitat ieri noul stadion din Bănie şi au depus o coroană de flori la statuia lui Ion Oblemenco. „I-am adus încă un omagiu lui Ion Oblemenco. Chiar dacă nu a stat la noi mult timp, a rămas în memoria suporterilor şi a oficialilor clubului. Eu eram pe bancă la meciul de tristă amintire. S-a bucurat la un gol, iar după ce a văzut că golul a fost anulat s-a dat 3-4 paşi în spate şi a căzut. Până seara au încercat să-l salveze, dar din păcate nu s-a putut. Am cunoscut mulţi antrenori, dar ca el nu am mai întâlnit, era un om extraordinar, de mare calitate, de aceea nu-l vom uita niciodată. Poate că în vara viitoare vom face un amical între Universitatea şi Hassania„ a declarat vicepreşedintele clubului marocan. Hassania este acum pe locul 2, după 5 etape din prima ligă marocană, fiind detronată din postura de lider de Raja Casablanca, în urma meciului direct.