”Să încheiem socotelile cu ei!”. ”Este imposibil!”
Consilierii municipali au votat prelungirea cu trei ani a termenului de predare a locuinţelor din cartierul chinezesc către MApN, dar nu înainte de a-i bate obrazul primarului pentru această „situaţie extrem de ruşinoasă”. Liberalii au cerut primăriei să analizeze posibilitatea de a rezilia contractul cu firma chineză şi a scoate la licitaţie, pe loturi mai mici, continuarea locuinţelor. Primăria Craiova a spus că este „imposibil”.
Pornind de la proiectul de hotărâre prin care CLM Craiova solicită MApN o prelungire cu trei ani a termenului de predare a celor 250 de locuinţe, consilierul liberal Marian Vasile a cerut, ieri, Primăriei ca, întâi de toate, să corecteze data de finalizare trecută pe panourile publicitare din incinta cartierului chinezesc – anul 2020 în loc de 2016. ”După ce vom vota acest punct, vă rog, de urgenţă, să schimbaţi de pe gardurile acestui cartier termenul de finalizare, pentru că astăzi îl prelungim cu trei ani, să puneţi acolo anul 2020”, a cerut liberalul.
Marian Vasile s-a adresat apoi primarului, care însă a lipsit de la şedinţă, plângându-se că va trebui să voteze proiectul, deşi se află într-o poziţie de care îi este ruşine. „Vom vota acest proiect, pentru că suntem puşi cu spatele la zi să cerem amânarea. Am ajuns într-o situaţie ruşinoasă, atât noi cât mai ales doamna primar, că dânsa îşi pune poza pe garduri şi pune termen de finalizare 2016”, a răbufnit Marian Vasile.
Consilierul a mai spus că, prin nefinalizarea acestor locuinţe, chiar CLM Craiova a fost pus de către constructor în postura de a se umili la MApN pentru prelungire: ”Trebuie, cu umilinţă, să cerem prelungire. Nu ne-am onorat obligaţiile faţă de MApN, dar mai important că nu ne-am onorat obligaţiile faţă de cetăţenii Craiovei”.
„Riscăm să prelungim boala”
După ce a arătat unde a dus colaborarea cu firma chineză, consilierul liberal a cerut municipalităţii să ia în calcul rezilierea contractului de execuţie a locuinţelor şi a sugerat să se profite de momentul când societatea din China va veni la reautorizare şi să nu i se mai atribuie o prelungire a autorizaţiei de construcţie. ”Faptul că această firmă nu are capacitate tehnică şi nici economică au văzut toţi craiovenii. Cei cinci-şase muncitori când erau, când nu erau acolo. În concluzie, pentru a nu mai ajunge din nou în această situaţie ruşinoasă, noi trebuie să încheiem lucrările cu această firmă. Nimeni nu ne garantează că, dacă îi prelungim autorizaţia cu un an, vor realiza de zece ori mai mult decât au realizat în doi ani şi riscăm să ajungem în aceeaşi situaţie”, este de părere Marian Vasile.
În numele consilierilor PNL Dolj, acesta a propus ca, după reziliere, să se reia licitaţia pentru continuarea blocurilor, păstrându-se aceleaşi condiţii care au fost oferite chinezilor, şi anume un preţ final de 450 de euro pe metru pătrat. „Să venim cu aceleaşi condiţii pe care le-a avut şi firma chineză, dar să lotizăm, să împăţim cartierul în 10-12 loturi şi să le oferim firmelor craiovene. Dacă o prelungim acestei firme care nu are capacitatea, riscăm să prelungim boala încât un an de zile. Dacă este să cuantificăm, nu cred că s-a lucrat în doi ani, mai mult de 10% şi nimic nu ne face să credem că, în următorul an, vor realiza 90%. Vă rog frumos să luăm o decizie în al treisprezecelea ceas astfel încât să lotizăm şi să lăsăm să lucreze firme care au capacitate tehnică”, a spus Vasile.
Genoiu arată spre părţile bune ale contractului
În lipsa primarului Olguţa Vasilescu, viceprimarul Mihai Genoiu a fost cel care a oferit explicaţiile de rigoare. În ceea ce priveşte solicitarea de prelungire a termenului de predare cu trei ani a celor 250 de locuinţe, acesta a venit cu argumentul că iniţiativa a sosit din partea MApN, nefiind iniţiată de Primărie. „Solicitarea de a reduce la nivelul termenului pe care îl are întreg cartierul a venit din partea MApN şi asta votăm noi astăzi. Acesta este obiectul punctului 31 de pe ordinea de zi”, s-a scuzat reprezentantul Primăriei Craiova.
Vizavi de scoaterea la licitaţie a cartierului, în stadiul actual, Genoiu a precizat că acest lucru este imposibil de realizat. Cauza invocată a fost contractul de concesiune asupra terenului, care a fost încheiat cu partea chineză. „O scoatere la licitaţie în forma iniţială este aproape imposibilă pentru că iniţial a fost o licitaţie în privinţa concesiunii întregului teren. La ora aceasta, preluând construcţiilor de la firma chineză, deja discutăm de construcţii şi va trebui să găsim forma juridică, în situaţia în care nu aduc garanţii în finalizarea suplimentară a acestui proiect”. Genoiu a arătat că, prin actual contract de concesiune cu firma din Chină, Primăria Craiova beneficiază de o garanţie ”substanţială”, care se află „în contul nostru şi la dispoziţia noastră”.
Pe lângă garanţia în bani pentru nerealizarea proiectului, Genoiu spune că mai există şi o a doua clauza favorabilă municipalităţii. Şi anume că, „dacă relaţia se încheie înainte de finalizarea construcţiilor şi contractul se reziliază, tot ceea ce este construit în stadiul respectiv să intre în partimoniul primăriei”.
Vot în unanimitate
Pe de altă parte, viceprimarul Mihai Genoiu a recunoscut că Primăria Craiova trebuie să gestioneze mai bine acest contract, începând din momentul în care constructorul va reveni la autorizare „Autorizaţia de construcţie este o realitate. Expiră pe 26 ianuarie 2017 şi probabil că vor solicita prelungirea ei. Dar prelungirea sau neprelungirea este o problemă de Urbanism, nu poate fi influenţată de derularea contractului de concesiune. Sunt două lucruri care se despart şi vor trebui analizate separat. La solicitarea noastră şi a dumneavoastră, departamentele Patrimoniu, Urbanism şi Juridic să analizeze cu maximă de exigenţă acest contract pentru a nu mai avea nici un fel de risc în derularea lui”, a explicat Mihail Genoiu.
Odată cu explicaţiile şi angajamentul autorităţii de a urmări cu mai multă grijă contractul cu firma din China, s-a trecut la vot. Toţi consilierii prezenţi în sală au votat proiectul de horărâre prin care se solicită prelungirea cu trei ani a celor 250 de locuinţe, obligaţie către MApN. Proiectul va fi trimis la minister care, la rândul său, va iniţia demersurile pentru menţionarea noului termen în hotărârea de guvern.