Coincidenţele nu sunt (obligatoriu) contradicţii!…

0
61

cutremurLa puţin peste două luni de la un cutremur devastator petrecut în Italia Centrală, la confluenţa dintre regiunile Abruzzo, Lazio şi Le Marche (în august a.c.), în care cel puţin o localitate, Matrice, a fost literalmente, distrusă în întregime, miercuri seara spre ieri, s-a consemnat un nou seism care, chiar dacă fără victime şi cu daune mai puţine faţă de precedentul, a sfârşit prin a zgudui, încă o dată, populaţia şi sistemul instituţional aferent al Italiei la o cotă de îngrijorare maximă.

Notând că, în zona respectivă, submontală, apennină. e una veche şi, deopotrivă, marcată sismică, nu ne  vom ocupa acum şi aici despre dimensiunea, în detalii, a acestui fenomen aflat deja sub semnul unei fatalităţi obiective cu care Natura ne provoacă, neaşteptat şi mereu nepregătiţi, potrivit unor capricii ce scapă capacităţii noastre de înţelegere.

Ceea ce însă se cunoaşte mai puţin – ori deloc – intră, vrem ori nu, sub incidenţa unor dispute ce grevează substanţial şi, după episodul acestui nou cutremur, asupra agendei politice a UE şi, probabil, poate chiar asupra viitorului ei în actuala ei formă constitutivă.

Tocmai ce, la începutul săptămânii, s-a iscat o controversă acerbă şi acidă între Roma şi Bruxelles, motivul constituindu-l disputa legată de Proiectul de buget al Italiei pentru 2017 (aşa-numit Manovra) şi Comisiile  de resort economico-financiare de la Bruxelles, menite, cum se ştie, a da undă verde, în baza Planului de Stabilitate, unor astfel de măsuri ale ţărilor membre. Anticipată încă de mai multe luni (a nu se uita confruntările dintre premierul italian şi Angela Merkel, cărora li s-a asociat, cu o ambiguitate malefică, preşedintele francez Hoallande), disputa nu s-a aplanat, în ciuda retoricii diplomatice dătătoare de speranţă) şi chiar în ciuda sprijinului aproape fără precedent pe care Italia l-a primit săptămâna trecută de la Barck Obama, cu prilejul ultimei, mai mult decât prietenoase, ceremonii a acestuia la final de mandat.

S-a ajuns, astfel, ca, în locul avizului Bruxelles-ului, Roma a cunoscut, mai întâi, vizita (un fel de inspecţie la faţa locului) a unor comisari europeni care, lacunar mediatic, au decis doar suspendarea unui răspuns clar, invitând, totuşi, guvernul Renzi la o revizuire a planului său de buget, în joc aflându-se două chestiuni, în egală măsură, de viziune politică şi de ordin financiar. Primul şi cel mai important se referă la opoziţia Romei, constante în ultimii ani, la politica de austeritate promovate constant de UE în ultimul deceniu şi mai bine. În replică, guvernul Renzi şi, în linie de convergenţă cu alte entităţi guvernative şi nu numai din Sudul continental, propun o mai mare flexibilitate financiară în cadrul comunităţii europene argumentând ca politică anti-criză (şi pro-investiţională, chiar anti-şomaj), solicitând o cotă mai lejeră a cotei deficitului, de 1,5 la sută promovat şi susţinut îndeosebi de Germania). Manovra italiană înaintată cu o săptămână în urmă la Bruxelles solicita ridicarea până la 2,3 la sută a plafonului, argumentele cele mai solide invocate fiind, în esenţă, strict economic, două: masivele cheltuieli (peste 5 miliarde de euro numai în acest an) ale Italiei în odiseea imigraţiei căreia a sfârşit, în ciuda promisiunilor, prin a-i face faţă de una singură şi cât de poate de corect) şi, în plus, noua povară de cheltuieli pe care i-a impus-o teribilul cutremur din 24 august a-c).

Deşi împărtăşind declarativ aceste solicitări ale Romei, iată că, în final, Comisia Europeană n-a consfinţit luni, la Roma, la propunerile ce i-au fost avansate. În acest context, două reacţii ale autorităţilor italiene centrale merită evocate. Şi nu doar ca simple replici din arsenalul diplomaţiei de goală chiromanţie, ci cu atenţie la nuanţe ce-ar putea avea un impact major asupra destinului, şi aşa precar, al UE în viitorul foarte apropiat.

Prima îi aparţine premierului Matteo Renzi care, mai întâi la somptuosul dineu oferit de Obama la Casa Albă, apoi, zilele trecute în apariţiile sale publice acasă, a ameninţat că nu va schimba o literă din manevră financiară trimisă la Bruxelles. Cea de-a doua, de data acesta a ministrului său de Economie, Padoan, altminteri un economist din clasa celor mai titraţi din lume, care, luni, declara într-un interviu, de o manieră surprinzătoare pentru discreţia sa proverbială, că Bruxelles-ul are de ales, dacă va respinge proiectul său de buget, între Roma şi… „Ungaria lui Orban”.

Dacă, în acest context, adăugăm şi unele dintre dezbaterile ceva mai ipotetice, dar nu mai puţin preocupante, prezente în media din ultimele luni că, la 4 decembrie când se va desfăşura referendumul cu scopul unor schimbări constituţionale, n-ar fi exclus, în ipoteza votului negativ, să asistăm la un al doilea Brexit, un Italexit, deci, care, în realitate ar putea chiar să pună proiectul european pe,… butuci.