Deputaţii au luat act de incompatibilitatea lui Ştefan Stoica, dar când să voteze ridicarea imunităţii lui Diniţă n-a mai fost cvorum

0
290


Deputaţii au luat act, ieri, de starea de incompatibilitate în care se află deputatul PDL de Dolj Ştefan Bucur Stoica, ei urmând să voteze o hotărâre privind vacantarea postului acestuia într-o şedinţă ulterioară a Camerei Deputaţilor. Parlamentarul doljean a anunţat că va contesta procedura şi îşi va căuta dreptatea în justiţie. Ştefan Bucur Stoica a susţinut în plen că punerea pe ordinea de zi a şedinţei a unui proiect de hotărâre privind vacantarea postului său de deputat „nu are temei juridic”, pentru că deputaţii din Comisia juridică nu şi-au exprimat punctul de vedere în acest caz. Totodată, acesta a reamintit că Regulamentul Camerei şi Statutul deputaţilor prevăd că în caz de incompatibiliate este necesar „un vot secret cu bile” şi le-a explicat colegilor că în calitatea de deputat nu s-a aflat în nici o situaţie de incompatibilitate, hotărârea ICCJ privind incompatibilitatea sa referindu-se la o situaţie anterioară mandatului de deputat, în 2011, când a fost declarat incompatibil pentru că era consilier judeţean şi director al unei direcţii regionale de drumuri şi poduri. „E un caz anterior mandatului de deputat”, a spus Stoica. Şi alţi deputaţi ai PDL, printre care Cezar Preda şi Constantin Dascălu, au susţint că plenul ar fi trebui întâi să se pronunţe asupra incompatibilităţii deputatului Stoica. Însă, după pledoarii în acest sens, la tribuna Parlamentului a venit liderul grupului parlamentar al PDL, Tinel Gheorghe, care a precizat că parlamentarii PDL vor susţine proiectul de vacantare a postului de deputat şi niciodată nu vor bloca accesul la justiţie. Comisia juridică a Camerei a stabilit, în urmă cu trei săptămâni, că decizia în cazul lui Stoica nu aparţine Comisiei, ci este atributul plenului.

În momentul în care trebuia să înceapă votul referitor la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PC Ion Diniţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a constatat că în sală sunt doar 152 de deputaţi prezenţi, iar cvorumul de şedinţă este de 202 deputaţi. După ce a verificat de două ori prezenţa, Valeriu Zgonea a declarat închisă şedinţa. Au rămas astfel nediscutate şi nevotate vacantarea a două posturi de deputat şi moţiunea simplă privind românii de pretutindeni. Decizia în cazul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Diniţă a fost amânată şi lunea trecută de plenul Camerei Deputaţilor, tot din lipsă de cvorum. Diniţă a fost pus sub acuzare în dosarul de corupţie în care este cercetat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, pentru infracţiunile de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.