Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa : “Suntem conectați în continuare la necesitățile și activitatea spitalului județean”

0
387

“Suntem conectați în continuare la necesitățile și activitatea spitalului județean, pentru care am decis să alocăm încă 2,2 milioane de lei în vederea cumpărării altor zece echipamente medicale. Am demarat, practic, cea de-a doua etapă a dotării SCJU Craiova cu aparatură. Achiziția se înscrie într-un plan de acțiune al CJ Dolj, lansat la începutul acestui an, atunci când, de comun acord cu specialiștii și conducerea spitalului, am stabilit echipamentele pe care urma să le cumpărăm.

Consiliul Județean Dolj rămâne consecvent în menținerea investițiilor în domeniul sănătății și în special la spitalul județean. De altfel, întreaga noastră atenție este îndreptată către SCJU Craiova, pentru că, dincolo de obiectivele strategice pe care orice administrație își propune să le ducă la bun sfârșit pe parcursul celor patru ani de mandat, sănătatea semenilor noștri este mult mai importantă“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cristinel Iovan a precizat: „Modernizarea SCJU Craiova este o prioritate pentru consiliul județean, iar ritmul investițiilor pe care le derulăm reprezintă dovada cea mai bună: pe măsură ce încheiem un capitol, am și deschis altele noi…”