Gattusso a ajuns şi pe banca lui Marseille

0
215

Fostul “Pitbul” al lui Milan şi Rangers, Gennaro “Rino” Gattuso, este un antrenor pe tiparul celor din România, care nu au performanţe, dar se învârt de la o echipă la alta periodic. Fără să-l recomande rezultatele, dar avându-l în spate pe influentul agent Jorge Mendes, Gattuso a ajuns să le antreneze pe Milan, Napoli, Valencia, unde n-a realizat nimic, iar acum a aterizat la Olympique Marseille, pentru a-l înlocui pe Marcelino, antrenorul spaniol demis de fanaticii suporteri ai lui OM.

Gattuso este antrenorul care a “reuşit” să o lase pe Napoli în afara locurilor de Champions League, acum doi ani, remizând acasă în ultima etapă cu Verona. De asemenea, pe Valencia a fost aproape să o retrogadeze, iar Pisa, Palermo, Milan l-au demis. Din păcate pentru echipa din sudul Franţei, OM s-a ales cu Gattuso, deşi negociase cu Christophe Galtier, fost jucător al echipei, iar ca antrenor, fost campion cu Lille şi PSG şi câştigător al Cupei Ligii cu St. Etienne.