Echipa lui Mititelu vs Slatina lui Geolgău

0
328
Gheorghiţă Geolgău

După ieşirea onorabilă din Cupa României, echipa lui Mititelu se concentrează pe campionat, acolo unde vizează intrarea în locurile promovabile chiar în această rundă. Nicolo Napoli poate alinia în jocul de astăzi echipa: Hotoboc – Mitic, Acka, Ciucă, Buşu – Goge, Săceanu, Mârzeanu, Cruceru – Bălan, Baird. Adversara alb-albaştrilor va fi FC Olt Slatina, care îl are ca preşedinte pe componentul Craiovei Maxima, Gheorghiţă Geolgău. Antrenorul echipei, Dan Oprescu, ar putea alinia următorul „unsprezece”: Mogoşanu – Anghelina, Marincău, Gligor, Cruşoveanu – Quist, Ignea, Huţanu, Bancu – Drăghici, N’Kongue. „Suntem optimişti că putem veni cu cele trei puncte. Ne aşteptăm la o atmosferă ostilă, e normal ca lumea să fie prezentă în tribune, pentru că nu a mai fost fotbal de doi ani la Craiova, oamenii de acolo vor merge să-i încurajeze, dar cu cât mai mulţi suporteri, cu atât mai bine“, a declarat, pentru gazetanouă.ro, căpitanul oaspeţilor, Alin Gligor. „Cunosc mulţi dintre jucătorii lor, cu unii am jucat, alţii i-am întâlnit ca adversari, au un lot destul de bun pentru Divizia B, jucători cu nume, cu experienţă, dar ştiţi cum este, nu joacă numele, în fotbal este posibil orice”, a precizat pentru aceeaşi sursă fostul fundaş de la Gaz Metan CFR Craiova, Cosmin Cruşoveanu. Vor arbitra meciul de pe „Municipal” Florin Marcu din Oradea, la centru, şi asistenţii Petru Gaspar din Timişoara şi Raul Ghiciulescu din Lugoj, observatori fiind Eduard Dumitrescu din Piteşti şi Constantin Printilie din Râmnicu Vâlcea.