Artistul gorjean Mihai Ţopescu, apreciat în Germania

0
134

Lucrarea „Portret de fată cu panglică verde” prezentată de artistul sticlar gorjean Mihai Țopescu în cadrul expoziției „Metadecorativul românesc” – deschisă publicului în perioada 10-31 august a.c., la Kunst im Hafen Dusseldorf – a fost achiziţionată de Muzeul Hentrich din Dusseldorf (instituție ce deține unele dintre cele mai importante colecţii de sticlă din întreaga lume), ceea ce reprezintă o importantă recunoaştere a artistului pe plan internaţional. Lucrarea face parte din seria „Anatomy of Glass”, ce cuprinde 56 de opere realizate toate în aceeaşi tehnică, iar opţiunea muzeului pentru ea s-a datorat rafinamentului execuţiei şi inovaţiei tehnice, care reuşește să îmbine într-un mod aparte arta sticlei, desenul, gravura şi sculptura. Operele lui Mihai Ţopescu vor putea fi admirate în Germania şi în perioada următoare, de data aceasta la Galeria Hexagone din Aachen, vernisajul expoziţiei sale având loc chiar astăzi, 28 septembrie, în cadrul evenimentului „Aachener Kunstroute”. Lucrări ale artistului sunt cunoscute și publicului craiovean. O expoziție a sa s-a deschis, în 2006, la Muzeul de Artă și, în plus, la fiecare ediție a Festivalul-concurs „Maria Tănase – inclusiv la următoarea, anunțată pentru 14-19 octombrie a.c. – acesta realizează trofeele acordate câștigătorilor.