Primarul din Predeşti, implicat într-un accident de circulaţie

0
593
Florian Şerban

Primarul comunei doljene Predeşti este cercetat penal de poliţişti, pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident de circulaţie pe care acesta l-a provocat ieri, la prânz, în localitate. La volanul maşinii personale, Florian Şerban a accidentat uşor un copil de 3 ani din localitate.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de la Rutieră şi din declaraţiile primarului s-a stabilit că ieri, în jurul orei 13.00, Florian Şerban, primarul comunei Predeşti, a intrat cu maşina pe uliţa care duce din drumul principal la grădiniţa din localitate. La plecarea de acolo, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele, primarul a lovit un copil în vârstă de 3 ani, care ieşise pe stradă, la joacă.

Copilul ieşise dintr-o gospodărie din zonă, nu de la grădiniţă, pentru că nu frecventa cursurile acesteia. Primarul le-a declarat oamenilor legii că mersese la grădiniţă ca să inspecteze lucrările de reparaţii care se efectuau la clădirea respectivă. După ce l-a văzut căzut la pământ, primarul a anunţat familia copilului, l-a luat repede în maşină şi l-a adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde minorul, Ionuţ, a rămas pentru investigaţii, în timp ce primarul Florian Şerban s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Craiova, unde le-a povestit poliţiştilor ce se întâmplase.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în urma investigaţiilor medicii au stabilit că victima a suferit „otoragie dreaptă”, mai exact a sângerat în urma loviturii primite la cap, în zona urechii dreapte, astfel că poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.