Pentru implementarea Masterplanului de apă e nevoie de linişte şi consens

1
453

Odată cu semnarea contractului pentru Masterplanul de apă al judeţului Dolj de către ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, ar trebui să se instaleze liniştea. Asta pentru că abia din acest moment începe greul, adicămaterializarea proiectului, prin cei de la Compania de Apă Oltenia. Primul semnal l-a dat chiar preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care a evitat cu abilitate orice provocare în câmpul de interes al celui mai mare proiect, în valoare de peste 185 de milioane de euro.

Ion Prioteasa

În urmă cu cinci ani Direcţia de Afaceri Europene din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, sub directa coordonare a preşedintelui Ion Prioteasa, a început munca la Masterplanul de apă al judeţului Dolj. Primăria Craiova, care va beneficia de 38 milioane de euro, a înţeles că trebuie să transforme Regia de apă a oraşului în Companie, ca operator zonal, singurul capabil, de altfel, în judeţul Dolj să implementeze acest proiect. Începând cu luna mai a acestui an, tentele politice, mai mult sau mai puţin discrete s-au făcut resimţite, adversarii politici încercând să-şi  asume integral meritele pentru realizarea Masterplanului de Apă, ceea ce nu era corect. În cele din urmă, era o realizare, de maximă importanţă socială, extrem de utilă pentru populaţia Doljului, înfăptuită cu efort, înţelepciune şi tact administrativ.

„Este important însă că am semnat contractul şi banii vin în judeţul Dolj”

Ultima „provocare” a celor de la PDL a fost lansată în ziua semnării contractului pentru Masterplanul de apă, când pedeliştii s-au prezentat într-un număr semnificativ în sala de conferinţe a Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar Ion Prioteasa a fost singur. După semnarea contractului ministrul László Borbély a sesizat acest lucru, a salutat prezenţa numeroasă a doljenilor, dar în acelaşi timp le-a cerut celor prezenţi să nu ducă o luptă politică pentru asumarea acestui proiect: „Pentru discuţii politice este destul timp, dar când e vorba de apă curată e nevoie de un consens”. Preşedintele Ion Prioteasa l-a asigurat, între altele, pe ministrul László Borbély că va fi evitată orice polemică pe seama acestui proiect. Întrebat de presă, după semnarea contractului, de ce parlamentarii PSD Dolj nu au fost prezenţi în sala de conferinţe, pentru a-l susţine, Ion Prioteasa a afirmat că nu a ştiut că poate fi însoţit de o delegaţie, dar că important este că Doljul a atras, din fonduri europene, o sumă semnificativă de bani: „Am fost surprins şi eu de numărul mare de oameni care au venit de la Craiova. Un proiect aşa de mare trebuie salutat. Sigur că dacă aş fi ştiut, aş fi putut să aduc tot atâtea persoane fără efort. Este important însă că am semnat contractul şi banii vin în judeţul Dolj”, a spus Ion Prioteasa.

„Vom fi foarte atenţi la implementarea proiectului prin organismele noastre de control”

Astăzi, membrii Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Oltenia se vor întâlni pentru a vota noua organigramă. Dacă o parte a acestora şi-au propus să îl suspende din funcţie pe directorul Doru Buruiană, ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia o astfel de decizie. Compania de Apă Oltenia care va implementa Masterplanul de apă în judeţul Dolj sub strictă atenţie a Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, forul de decizie pe acest proiect, în sensul că toate hotărârile, documentele şi avizele necesare vor trebui să aibă girul acestei structuri, al cărei preşedinte este Ion Prioteasa, nu are timp de pierdut. După rezolvarea unei contestaţii va fi atribuit contractul de consultanţă pentru proiect. Apoi va fi organizată licitaţia pentru execuţia propriu-zisă. Mai mult decât atât, ministrul László Borbély a atras atenţia că cei de la Ministerul Mediului şi Pădurilor vor fi foarte atenţi cum va fi implementat acest proiect. „Este foarte important şi cum implementează beneficiarii aceste programe deoarece ei sunt responsabili de punerea în practică a proiectelor. Responsabilitatea Ministerului Mediului şi Pădurilor este aceea de a încheia contractele şi de a aloca fondurile necesare, dar asta nu înseamnă că nu mai este interesat de ceea ce se va întâmpla în teritoriu. Vom fi foarte atenţi la implementarea proiectului prin organismele noastre de control”, a avertizat László Borbély. Pentru implementarea unui proiect de peste 185 de milioane de euro, aşa cum spuneam, este nevoie de linişte, tact administrativ şi înţelepciune. Ion Prioteasa a făcut primul pas în acest sens. Acum rămâne de văzut ce mutare vor face adversarii lui politici.

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru finantarea obtinuta!Sper ca la Segarcea se va respecta de asta data proiectul si nu i se va mai permite primarului sa intervina ca in modernizarea DJ561, cand orasul, pe strazile Unirii si Republicii a ramas fara trotuare modernizate

Comments are closed.