Emil Boc reînvie sloganul „îţi mulţumim partid iubit că ne-ai călit”

Pe unde apucă, de regulă la sfârşit de săptămână, când face şi „muncă de partid”, premierul Emil Boc livrează câte un lapidar rechizitoriu la adresa opoziţiei „şubrede” şi laudă măsurile guvernului său, care a stopat „evoluţia negativă a României spre colapsul economic”. Omiţând că numai un guvern care sfidează statul social putea lua, într-un mod atât de cinic, atâtea măsuri antipopulare, premierul aduce un omagiu populaţiei: „datorită românilor, România a fost salvată”. Acum, şi cu această criză economică, este de discutat, ceea ce se şi întâmplă, fiindcă Emil Boc este premier, fără întrerupere, imediat după alegerile din 2008, când se cam ştia de simptomele crizei prin SUA şi chiar în Europa. Aflat la Iaşi, duminică, premierul ne-a spus că „nu trebuie să vină laureaţi ai premiului Nobel să spună ce trebuie făcut pentru a fi create locuri de muncă”. Ori, nimeni nu l-a comparat până acum cu Nouriel Roubini sau Joseph Stiglitz. Dar asta nu înseamnă că partidul său este singurul abilitat să exercite conducerea politică a ţării. Fiindcă, de mai multă vreme, guvernul pe care îl conduce Emil Boc nu mai rezonează cu voinţa populară. Stereotipul retoric cu necesitatea reformei, clamată obstinant, a ajuns un argument suficient sieşi, fără corespondent obiectiv în realitate. Prin reformă înţelegându-se, astăzi, reformarea reformei anterioare, adică modificarea legislaţiei sociale, trimitere evidentă la statutul asistenţial. S-a ajuns până acolo încât noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, i-a asimilat „asistaţilor” pe pensionari. Cum nivelul de trai al populaţiei, ca niciodată, a ajuns nepermis de scăzut, iar economia, nefiind cu nimic susţinută, nu decolează, impasul este evident. Şi fără ieşire. Fiindcă împrumuturi externe se vor face şi anul viitor, când se estimează că deficitul bugetar va fi sub 3%. În schimb, creşterea economică, de 3,5-4%, nu va putea fi atinsă, mai mult, aceasta ar putea să fie sub nivelul de 2,5%, prin neidentificarea măsurilor adecvate. Contraproiectul USL nu poate aspira la perfecţiune, dar poate măcar să vizeze depăşirea rezonabilă a neajunsurilor modelului social actual. Desigur, pragmatismul guvernării de criză nu favorizează accentuarea profilului doctrinar, dar, oricum, performanţa guvernamentală ar putea fi şi alta. După ce milioane de români au atins pragul sărăciei, premierul Emil Boc amestecă premeditat lucrurile, fiindcă statul nu funcţionează doar ca arbitru, aşa cum îşi doreşte domnia sa, ca politician, mai nou, de dreapta, ci şi în calitatea de regulator social, având rolul de a asigura, sub aspect normativ, echitatea socială, indiferent de ce conţinut concret i se asociază acestui principiu. Altfel spus, statul nu se poate deroba de asigurarea protecţiei categoriilor populare faţă de ascendentul material şi simbolic al clientelelor politice, restabilind, oarecum, asimetria socială. Inutil să mai spunem că, până acum, sacrificaţi au fost pensionarii, profesorii, medicii, tinerii, persoanele cu handicap, funcţionarii. Toţi o duc mult mai rău, în vreme ce sistemul portocaliu pedelist o duce mult mai bine. Fără să-şi propună, premierul Emil Boc a redescoperit „omul vechi”, forjat în anii ’80 ai comunismului, care mulţumea partidului iubit că l-a călit.