Asociaţia “Vasiliada” a participat la ONGFest

0
309

Timp de două zile, Asociaţia “Vasiliada” şi-a prezentat activitatea în faţa craiovenilor, în cadrul ONGFest – Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România -, cel mai amplu eveniment al sectorului neguvernamental din România. Organizat anual şi având ca obiective principale sporirea numărului de cetăţeni implicaţi activ în comunitate, dezvoltarea spiritului asociativ şi creşterea implicării asociaţiilor şi fundaţiilor din România în societate, ONGFest nu s-a mai desfăşurat anul acesta doar în Bucureşti, aşa cum a făcut-o până acum. Dorind să vină în sprijinul ONG-urilor, organizatorii au extins evenimentul la nivelul întregii ţări, sub forma unei caravane care “să viziteze” zece oraşe, respectiv: Bucureşti, Iaşi, Bacău, Craiova, Sibiu, Miercurea Ciuc, Cluj, Oradea, Timişoara, Constanţa. La Craiova, Caravana ONGFest 2011 – Târgul economiei sociale s-a oprit lângă Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, în zilele de 24 şi 25 septembrie. Aici, Asociaţia Vasiliada şi-a prezentat activitatea social-filantropică desfăşurată de zece ani, atât craiovenilor care au dorit să cunoască organizaţia şi să i se alăture că voluntari, cât şi celorlalţi participanţi la eveniment, în vedera unor colaborări viitoare.

Expoziţie cu obiecte de decor realizate manual

Rând pe rând, cele şase centre sociale ale Asociaţiei Vasiliada  -Centrul pentru Copii “Aripi de Lumină” Craiova, Centrul pentru Copii “Sf. Stelian” Lipovu, Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost “Sf. Vasile”, Centrul de Informare şi Consiliere pentru Persoane cu Dizabilităţi “Sf. Ecaterina”, Centrul de Servicii Integrate pentru Ocupare şi Centrul de Incluziune Socială-, au răspuns întrebărilor publicului, oferind toate informaţiile solicitate cu privire la scopul, locaţia, programele şi activităţile fiecăruia. De asemenea, beneficiarii a patru aşezăminte au expus în faţa craiovenilor rezultatele orelor de terapie ocupaţională desfăşurate chiar în cele două zile de festival – obiecte realizate manual, precum brăţări, desene, felicitări, candele, rame pentru fotografii, linguri pictate şi alte obiecte de decor. În spiritual unei colaborări de tradiţie cu Centrul Şcolar “Beethoven” din Craiova, şi la acest eveniment, Asociaţiei Vasiliada i s-au alăturat tineri cu deficienţa de auz care au participat cu expoziţii de bijuterii şi sculptură. Pornind pe 9 septembrie, din Bucureşti, Caravana ONGFest se va încheia, la jumătatea lunii octombrie, la Constanţa, când organizatorul – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) – îşi va fi atins obiectivul propus -susţinerea dezvoltării economiei sociale şi a entităţilor care contribuie la dezvoltarea coeziunii şi a solidarităţii în societate.