Agora nonviolenţei Andrei şi la Slatina

0
394

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj încearcă să-i convingă pe tineri să renunţe la violenţă. În acest sens, a inaugurat mai multe spaţii de manifestare împotriva violenţei prin artă, muzică şi sport în oraşele Craiova, La Orşova şi la Târgu Jiu. Un astfel de spaţiu poartă numele de Agora nonviolenţei „Andrei” şi va fi inaugurat mâine, începând cu ora 20.00, şi la Slatina.

Proiectul „Andrei” a fost iniţiat în urma tragicului eveniment de anul trecut,  care l-a avut victimă pe Andrei Goreci, elev la Liceul „Tudor Arghezi” şi unul dintre voluntarii instituţiei. Acesta a murit pe 7 octombrie, în timp ce se îndrepta spre şcoală, când a încercat să aplaneze conflictul dintre nişte tineri, spiritul său civic trecând peste grija pentru propria-i viaţă. Iar ca o ironie a sorţii, Andrei a participat la proiecte locale, naţionale şi internaţionale, ce au militat pentru antidiscriminare, împotriva drogurilor şi   împotriva violenţei.

Cum numărul violenţelor creşte îngrijorător în România, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Dolj  a identificat necesitatea implementării unui proiect care, pe de o parte, să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului violenţei, iar, pe de altă parte, să ofere exemple de tineri implicaţi în viaţa comunităţii, prin participarea  lor  la acţiuni de combatere a comportamentelor violente.  Totodată,  în semn de recunoştinţă pentru felul în care Andrei Goreci s-a implicat în proiectele comunităţii, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret  Dolj a considerat  necesar instituirea premiului „Andrei”, ca mijloc de recompensare a tinerilor activi din comunitatea doljeană şi inaugurarea spaţiului „Agora non-violenţei Andrei” în cât mai multe localităţi din România.