Rapid – Universitatea Craiova, derby pe Arena Naţională

0
1056

Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova, Arena Naţională, ora 21

Rapid: Moldovan – Belu, Săpunaru, Dr. Grigore, Goge – Albu, Crepulja, Moise – R. Ilie, Carnat, Ad. Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu – Fedele, Nistor – Câmpanu, Gustavo, Vână – Markovic.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti).

Avancronica LPF:

“Ultimele două confruntări dintre Rapid şi Universitatea au avut loc în ediţia 2014/2015 a Ligii 1, când oltenii s-au impus în ambele partide, 2-0 pe teren propriu (marcatori P. Brandan, T. Bawab) şi 2-1 în deplasare (au înscris Al. Mateiu, N. Rocha / D. Niculae).

Rapid este singura echipă fără gol primit, trupa lui Mihai Iosif stabilind o performanţă unică în istoria campionatului, raportat la primele șase runde dintr-un sezon (etapele cu nr. 1-6).

Șase dintre cele șapte goluri înscrise de olteni au fost marcate în repriza secundă.

Laurenţiu Reghecampf o va întâlni pe Rapid pentru a șasea oară în principala competiţie internă, palmaresul actualului tehnician al alb-albaştrilor cuprinzând două victorii, două remize şi o înfrângere (2010/2011, Rapid – Gloria Bistriţa 2-0).

Mediile de vârstă: Rapid – 26 ani şi 10 luni, a doua cea mai mare din campionat; Universitatea Craiova – 26 ani şi 6 luni.

Rapid este echipa cu cei mai puţini jucători utilizaţi în primele șase runde, doar 19 fotbalişti bifând cel puţin o prezenţă pentru giuleşteni.

Universitatea Craiova s-a bazat pe 25 de jucători, dintre care numai Dan Nistor a început ca titular în toate cele șase jocuri.”