Barna cere demisia Guvernului

0
476

Deputatul USR Dan Barna a acuzat Guvernul de iresponsabilitate, în urma amânării dezbaterilor de miercuri din Comisia Juridică privind Legea recursului compensatoriu. Acesta i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să solicite demisia Guvernului Viorica Dăncilă. “Astăzi, în cadrul Sesiunii Extraordinare a Parlamentului, la finalul ei, a fost respinsă Legea Amnistiei şi Graţierii, un lucru foarte bun, însă a fost amânată, a fost practic tergiversat recursul compensatoriu, adevărata problemă a sistemului în momentul de faţă. Până astăzi, vedem că au fost eliberate peste 800 de persoane condamnate pentru omor, aproape 600 condamnate pentru viol şi aproape 200 condamnate pentru trafic de copii, aceşti infractori foarte periculoşi au fost eliberaţi”, a declarat, astăzi, preşedintele USR Dan Barna.