
El a fost întrebat dacă este îngrijorat de faptul că există o polarizare atât la nivelul societăţii, cât şi la cel al clasei politice din România. Totodată, chestionat cu privire la protestul de la Bucureşti din 10 august, ambasadorul Andrew Noble a precizat că nu a discutat cu foarte multe persoane din ţara noastră, precizând că “aspectul cel mai important” pentru un diplomat este “să asculte”. “Sunt foarte nou aici. Până acum nu am discutat cu foarte multe persoane din România. (…) Abia joi am prezentat scrisorile mele de acreditare la ministrul Afacerilor Externe şi sunt aici să învăţ, să ascult şi să înţeleg”, a precizat Andrew Noble. De asemenea, el a precizat că nu crede că ar fi “un diplomat serios”, dacă ar face de la bun început “nişte remarci despre situaţia internă” din România.
Și-a început cariera diplomatică în anul 1982, iar în 1983 a lucrat la Ambasada Marii Britanii din București, ca secretar III, apoi secretar II și, în cele din urmă, ca secretar cu responsabilități de ordin politic. În 198, Andrew Noble a fost rechemat în țară.