Matematica a adus două medalii de aur la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

0
3398

Două medalii de aur au fost aduse acasă de către tinerii matematicienii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, după ce timp de şase zile, în perioada 13-18 august,  au participat, la Câmpulung Muscel, la etapa finală a Concursului Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro, organizată de Societatea de Ştiinte Matematice din România (SSMR), filiala Argeş. Aflată la cea de-a IX-a ediţie, cea mai populară tabără de matematică a devenit nu numai un proiect educaţional de tradiţie, dar şi un eveniment aşteptat cu mare drag atât de elevi, cât şi de profesori. Anul acesta au participat peste 200 de elevi, din clasele IV-XII, din întreaga ţară, iar Comisia a fost prezidată de profesorul Radu Gologan, preşedintele SSMR.

Elevii au dat proba de foc la matematică, în cea de-a treia zi de tabără. A fost un efort extraordinar, fiind vorba de trei ore de concentrare. Olimpicii au făcut din această materie o pasiune, o artă am putea spune chiar, pentru unii dintre elevi, care au încercat să elaboreze soluţii interesante la problemele propuse. Au demonostrat, dacă mai era nevoie că în mod cert matematica este o disciplină fascinantă, care-ţi oferă satisfacţii pe măsura efortului depus. După proba scrisă, au urmat inerentele emoţii ale probei orale. Şi de data asta, elevii au arătat o dată în plus, că matematica este un domeniu plin de farmec pe care ei  doresc să-l descopere în toată splendoarea lui.

Au participat şi elevi din Republica Moldova

La final, pe podium, au urcat doi elevi eminenţi ai Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova : Crăciunescu Ion Emanuel (clasa a X-a) şi Drăghia Iulia Denisa (clasa a XI-a), ambii medaliaţi cu aur. „La acest concurs pot participa elevi din clasele IV-XII, de la şcolile din ţară şi străinătate, abonaţi ai revistei Gazeta Matematică şi ai portalului www.viitoriolimpici.ro. Anul acesta au participat şi elevi din Republica Moldova. În cursul lunii iunie 2016, pe baza punctajului obţinut, au fost selectaţi elevii participanţi la etapa finală a concursului – Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro.  Etapa finală a avut loc aşadar în luna aceasta, în cadrul unei tabere oferite gratuit de organizatori  şi a constat în susţinerea a două probe: proba scrisă şi proba orală, subiectele fiind cu precădere din temele şi problemele prezentate pe portalul www.viitoriolimpici.ro şi în Gazeta Matematică. Premiile s-au acordat astfel:  medalii – aur, argint, bronz pentru concurenţii clasaţi pe primele trei locuri conform punctajului final pe concurs; premii I, II, III şi menţiuni pentru evoluţia la probele din tabără (scris şi oral)”, a explicat profesorul Lucian Tuţescu, de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, coordonatorul celor doi elevi.

Premierea, un moment mult aşteptat şi încărcat de emoţii

Pentru a putea participa la Concursul online ViitoriOlimpici.ro, concurenţii vor accesa secţiunea de înscriere şi îşi vor crea un cont. Concurenţii care au cont valid şi se autentifică în portal au acces la materialele de învăţare şi concursurile active de pe portal Numărul premiilor se stabileşte de către organizatori în tabără, după acordarea punctajelor de la Etapa finală, în funcţie de numărul de participanţi la clasa respectivă şi de diferenţele între punctaje. „În penultima zi a Taberei Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro a avut loc premierea, un moment mult aşteptat şi încărcat de emoţii. O parte dintre olimpici se gândesc deja la ediţia de anul viitor. Emoţile au fost mari, dar şi răsplata pe măsură. A fost o zi relaxată, o zi în care elevii s-au bucurat de pasiunea lor pentru matematică şi în care ne-au transmis şi nouă, profesorilor coordonatori, energia lor pozitivă. Ce pot să spun este că la finalul celor şase zile pline, această tabără de matematică a fost un succes, de care suntem mândri şi le mulţumim organizatorilor. Ce aş dori să le transmit elevilor ar fi să încerce cât mai mulţi să trimită la Gazeta Matematică şi să participe la această tabără”, a mai spus profesorul coordonator, Lucian Tuţescu.

Cultivarea aptitudinii elevilor

Elevii au avut un program extrem de interesant, nu s-a rezumat totul decât la matematică, tinerii au putut simţi adrenalina marilor competiţii sportive participând la concursurile de fotbal şi baschet, la campionatul de tenis de masă şi s-au dovedit strategi abili în cadrul campionatului de şah. Unii dintre elevi au ales să ia parte la ateliere inedite, aşa cum a fost cel de artă tradiţională sau cel de dezvoltare personală, în cadrul căruia au explorat emoţiile. În cadrul acestei tabere, elevii participă atât la etapa finală a competiţiei mai sus menţionate, care ca scop cultivarea aptitudinii elevilor de a rezolva, generaliza şi comenta problemele de matematică, dobândirea deprinderilor de exprimare corectă, în scris şi oral, şi de utilizare eficientă a calculatorului în procesul de instruire, dar şi la o serie de activităţi extraşcolare. „Astfel, matematicienii de toate vârstele s-au întrecut nu numai la matematică, ci şi la şah, la pictură, la dansuri şi la diverse competiţii sportive. Elevii şi profesorii însoţitori au fost găzduiţi în căminele Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” pentru clasele VII-XII şi Colegiul Naţional Pedagogic Carol I pentru clasele IV-VI din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, tabăra fiind gratuită pentru toţi participanţii”, a mai spus profesorul coordonator.

 

Cum să te fereşti de capcane în lumea virtuală

Înainte de proba scrisă, elevii au luat parte şi la lecţiile de pregătire predate de profesorii afiliaţi la SSMR, care au fost urmate de Atelierul LaTeX  şi prezentarea Bitdefender . Cu această ocazie, copiii au aflat cum să se ferească de capcane în lumea virtuală, care sunt cei mai periculoşi viruşi şi cine sunt cei care se luptă să ne apere de toate aceste probleme. În cadrul activităţilor recreaţionale elevii au luat parte la diverse ateliere de programare cu premii, ateliere de dezvoltare personală, ateliere de artă, dar şi de concursuri de fotbal şi tenis de masă.