Tenis: Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan se întâlnesc în primul tur la US Open! Un nou duel românesc s-ar putea consemna şi runda viitoare

0
285

Sorana Cîrstea (88 WTA) o va avea ca adversară pe Ana Bogdan (117 WTA), venită din calificări, în primul tur  al turneului de Grand Slam de la US Open (29 august – 11 septembrie). Cine va trece de aici va juca cu învingătoarea meciului dintre Monica Niculesscu (57 WTA) şi Barbora Strycova (Cehia, 19 WTA). În întâlnirile directe, Niculescu e condusă cu 4-3.

Cea mai bine plasată sportivă din România, Simona Halep (5 WTA), va juca în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens, cea de-a 68-a jucătoare a lumii, care nu a reuşit până acum, deşi s-au întâlnit de patru ori, sa câştige nici măcar un set în faţa jucătoarei din Constanţa.

La New York este prezentă şi Irina Camelia Begu (22 WTA), care se va duela cu ucraineanca Lesia Tsurenko (80 WTA). Aceasta este cea de-a treia întâlnire dintre cele două jucătoare, scorul fiind favorabil, 2-1, ex-sovieticei. Irina a câştigat, însă, ultima lor partidă, anul trecut, la Wimbledon.

Finalmente, Patricia Maria Țig (129 WTA) va da piept cu germanca Laura Siegemund (28), una dintre cele mai în forma jucătoare din circuitul WTA. Aceasta va fi cea de-a doua ciocnire, precedenta consumându-se tot pe pământ american, în aprilie, la Charleston, unde Siegemund a câştigat cu 4-6, 6-3, 6-3.