Migraţia aleşilor locali: ce noutate!

Mare, mare tevatură pe ceea ce s-a numit „ordonanţa Dragnea”, care legalizează pentru o scurtă perioadă migraţia politică a aleşilor locali, altminteri sub incidenţa Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali. Liderii Alianţei Creştin Liberale (PDL-PNL) au sărit ca arşi, de parcă acum luau cunoştinţă de traseismul politic, mai exact de versatilitatea românească, o adevărată boală cronică, specific naţională. Permisă în parlament, migraţia e interzisă prin lege, sub sancţiunea pierderii mandatului, la aleşii locali. Să admitem că, moralmente, „ordonanţa Dragnea” nu ar avea acoperire. Deşi s-a practicat copios, de-a lungul timpului, achiziţionarea „sub acoperire” de primari şi consilieri locali. Fireşte, astfel de demersuri niciodată n-au fost în regulă. Dar să protesteze liberalii din parohia lui Klaus Iohannis, prin tenorii lor consacraţi, asta e de-a dreptul cinic. După ce au bulversat întreaga administraţie publică locală prin ruperea USL, votată în 2012, aşa cum se ştie, acum au puncte de vedere etice. De fapt, e vorba de un schelălăit etic. Nelămurirea este următoarea: n-au fost votaţi primarii şi consilierii locali liberali şi de electoratul social-democrat, conservator şi uneperist? Poate că unii dintre aceştia se vor reorienta politic, poate vor rămâne sub faldurile ACL. Nimeni nu-i obligă să facă pasul spre o altă formaţiune politică, iar abureala cu presiunile PSD pentru a trece în barca puterii nu este altceva decât o glumă debilă. Când CCR a considerat, chiar anul trecut, interdicţia migraţiei parlamentarilor, prevăzută între modificările din Constituţia revizuită, ca „neconstituţională”, aberaţie fără margini, s-a tăcut mâlc, fiindcă de fapt convenea. Dreptul aleşilor locali de a opta, într-o perioadă de două săptămâni, pentru o altă formaţiune politică, reprezintă pentru primarii şi consilierii locali liberali „un drept la recurs” după spargerea USL. Că majoritatea dintre cei ispitiţi de o asemenea tentativă se vor îndrepta spre Partidul Liberal Reformat (PLR), al lui Călin Popescu Tăriceanu, asta este o discuţie interesantă şi edificatoare. Nu vor părăsi meterezele partidelor cei care au convingeri de care nu se pot dispensa, aşa cum nu se pot dispensa de caracter. În România, versatilitatea e deopotrivă un efect al lipsei de convingeri, al adeziunilor superficiale, al derutei politice. Când nu eşti nicăieri situat, poţi fi oriunde. Nu „ordonanţa lui Dragnea”, discutabilă pe fondul ei etic, îndreaptă aleşii locali spre o formaţiune sau alta, ci absenţa oricărei ideologii definitorii a partidelor în cauză. Şi, mai ales, calitatea îndoielnică a liderilor vremelnici.