Chestiunea legalităţii unei intervenţii militare nu este rezolvată. Opoziţia Rusiei împiedică consensul în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, singura autoritate abilitată să valideze o astfel de intervenţie. Potrivit articolului 42 din capitolul 7 al Cartei Naţiunilor Unite, doar Consiliul de Securitate poate, teoretic, autoriza utilizarea forţei în anumite condiţii. Această decizie necesită acordul a cel puţin nouă din cei 15 membri şi absenţa „veto-ului” membrilor permanenţi care sunt China, SUA, Rusia, Franţa şi Regatul Unit. De la începutul conflictului în Siria, în martie 2011, comunitatea internaţională se prezintă ca un front divizat. După 5 octombrie 2011, Rusia şi China s-au opus prin veto oricărui proiect de rezoluţie obligatorie pentru regimul Bachar Al-Assad, veto reiterat în februarie şi iulie 2012. Dovezile arată că o rezoluţie solicitată pentru intervenţie militară va avea aceeaşi soartă. Luni, Moscova a prevenit că o intervenţie militară fără aprobarea Consiliului de Securitate ar fi periculoasă şi ar constitui o violare a dreptului internaţional. În cadrul ONU, dar în afara Consiliului de Securitate există două opţiuni. Prima constă în convocarea, în regim de urgenţă a Adunarii Generale a Naţiunilor Unite. În 1950, o coaliţie de 21 de state, condusă de SUA, a fost în măsură să intervină în Coreea sub mandat ONU. Această reuniune este posibilă „în orice situaţie când există o ameninţare contra păcii, o încălcare a păcii sau un act de agresiune, şi când unanimitate nu poate fi realizată dintre membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Care nu poate să-şi exercite principala resposabilitatea în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”. În teorie ţări precum Turcia şi Israel ar putea cere prin urmare punerea în operă a unei „legitime apărări colective la violenţele comise la frontiera cu Siria”. Diplomaţii cred că acest lucru este dificil de implmentat. În 1999, NATO a intervenit în Kosovo contra forţelor lui Slobodan Milosevic fără acordul Consiliului de Securitate. Secretarul de stat american, Madeline Albright, a apărat teza unei intervenţii ilegale dar legitime. Exemplul kosovar a fost o excepţie, un fapt fără precedent. El a fost invocat în 2003 de administraţia Bush pentru intervenţia în Irak fărăr mandat ONU. În pofida diferenţelor de context mai mulţi oficiali solicită acum sprijin opentru opţiune militară în Siria.. În afara cadrului ONU, opţiunea care se desenează este cea a unei „coaliţii a voinţei”, compusă din mai multe ţări occidentale precum Franţa şi Marea Britanie cu susţinerea ţărilor din regiune, în frunte cu Turcia, care deja a anunţat că este gata să se alăture coaliţiei internaţionale, în absenţa unui consens ONU. Marţi seara, în intervenţia sa, preşedintele francez Francois Hollande a dorit să clarifice cadrul legal în care s-ar putea înscrie o intervenţie armată invocând „responsabilitatea protejării civilor” definită în 2005 de Adunarea Naţiunilor Unite şi moştenitoarea „dreptului de a interveni”.
