“U” Craiova – Chindia Târgovişte, de la ora 18

0
512

În runda a treia a Ligii I, Universitatea Craiova întâlneşte Chindia Târgovişte, de la ora 18, pe “Ion Oblemenco”. Astfel, la al doilea meci acasă în campionat, trupa lui Papură întâlneşte tot o nou-promovată, în precedentul fiind 3-2 cu Academica Clinceni. Craiova are 6 puncte după 2 etape, în timp ce Chindia a strâns un singur punct, din acel 2-2 de la Mediaş, şi a pierdut cu 0-1 în faţa Viitorului. Din 1997 nu s-au mai întâlnit Craiova şi Chindia, ultimul meci direct fiind câştigat cu 4-0 de olteni.

Universitatea este între cele două dueluri de Europa League cu Honved Budapesta, în tur fiind 0-0, la Gyor.

Antrenorul Craiovei, Corneliu Papură se aşteaptă la un joc dificil: “Ne aşteaptă un meci important. Am început bine şi trebuie să rămânem concentraţi, dacă vrem să reuşim mai mult decât în sezonul trecut. Este un meci împotriva unei echipe ambiţioase. A pierdut pe nedrept, poate, cu Viitorul. Sper să fim la un potenţial fizic bun şi să facem un meci bun pentru a câştiga. Singurul lucru la care ne gândim e că trebuie să câştigăm. Suprafaţa de joc se prezintă mai bine decât la meciul trecut. Oricum s-ar prezenta suprafaţa, şi dacă ninge, trebuie să câştigăm. Avem nevoie mare de cele trei puncte. Meciul ăsta este important din toate punctele de vedere şi trebuie să fim foarte atenţi, să vedem ce facem să câştigăm”, a spus Papură, la conferinţa de presă premergătoare partidei.

La Chindia sunt împrumutaţi doi jucători de la Universitatea: Andrei Burlacu şi Ovidiu Bic.

Universitatea Craiova – Chindia Târgovişte

Stadion: “Ion Oblemenco”, ora 18

Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ, M. Roman II, Baiaram. Antrenor: Corneliu Papură

Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, C. Dinu, M. Leca, Neciu – D. Novac – Neguţ, Bic, L. Mihai, Neicuţescu – Voduţ. Antrenor: Viorel Moldovan.