Franţa interzice angajarea membrilor familiei de către parlamentari, în urma scandalului Francois Fillon

0
403

Politicienii francezi nu vor mai avea dreptul să-şi angajeze soţiile sau copiii ca asistenţi în Parlament, conform normelor adoptate joi ca răspuns la scandalul în care au fost implicaţi fostul premier Francois Fillon şi soţia acestuia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

parlament_rude_franta_13236000Legea, una dintre primele care au fost aprobate de la alegerea preşedintelui Emmanuel Macron în luna mai, se va aplica miniştrilor şi membrilor Parlamentului, aducând Franţa în concordanţă cu legislaţia multor state europene în această privinţă.

           Clauzele esenţiale ale legislaţiei au fost votate de către membrii Adunării Naţionale în zilele de miercuri şi joi. Potrivit datelor existente, aproximativ unul din şase membri ai Parlamentului francez are un membru al familiei angajat în calitate de asistent. “Membrii Parlamentului sunt acolo să adopte legi nu să distribuie subvenţii şi salarii”, a declarat ministrul francez de Justiţie, Nicole Belloubet.

           În prezent, fiecare dintre cei 577 de membri ai Adunării Naţionale primeşte un buget de 130.000 de euro pe an, pe lângă propriul salariu şi fondurile pentru secretariat. Francois Fillon, unul dintre competitorii la alegerile prezidenţiale, a fost implicat într-un scandal privind plăţi ilegale către soţia lui, Penelope, în valoare de sute de mii de euro. Cazul a fost expus de mass-media la sfârşitul lunii ianuarie, provocând o anchetă judiciară aflată în plină desfăşurare.