Faptele infracţionale în şcoli, pe un trend descendent

0
284

În primele şase luni din acest an, s-a constatat o scădere a numărului infracţiunilor cu violenţă, în zona instituţiilor de învăţământ şcolar preuniversitar, conform unui bilanţ prezentat de către şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, comisar şef Constantin Nicolescu. Şi pentru viitorul an şcolar se prevăd măsuri de prevenire şi combatere a faptelor anti-sociale, colaborarea între Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi instituţiile de asigurare a ordinii publice continuând.

Constantin Nicolescu

În primul semestru al acestui an, structurile de ordine publică din cadrul IPJ Dolj au acţionat permanent în vederea creşterii climatului de siguranţă civică  în zona unităţilor de învăţământ, prin Planul de acţiune aprobat de Prefectul judeţului Dolj. În cadrul Grupului de Coordonare şi Trasare Sarcini, constituit la nivelul IPJ Dolj, în conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr.60/2010, privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, au fost stabilite modalităţile de acţiune, prin constituirea patrulelor mixte poliţist-jamdarm şi Poliţia locală. Astfel, numai în Craiova, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, în intervalul orar 12:00 – 20:00, au acţionat 15 patrule mixte la 21 de unităţi şcolare şi 8 echipe ale Poliţiei locale, în 11 instituţii de învăţământ.De asemenea, au fost organizate 324 de acţiuni preventive, pentru combaterea delincvenţei juvenile, 117  destinate prevenirii absenteismului şcolar – 281 de elevi fiind depistaţi că lipsesc de la cursuri. „Situaţia de pe primele şase luni se situează pe un trend descendent, 12 fapte penale înregistrate, cu 45% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, opt fiind comise în mediul urban, iar restul în rural. Dintre acestea, cinci au fost de lovire sau alte violenţe, patru de furt, două de distrugere şi una de hărţuire sexuală. Pentru o mai bună informare a elevilor şi tinerilor, în ceea ce priveşte pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a acestora, la nivelul judeţului Dolj a fost pus în aplicare Programul de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Totodată, ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră s-au deplasat la 106 unităţi de învăţământ preuniversitar, participând la şedinţe de educaţie rutieră. Din cele 602 unităţi şcolare care funcţionează în Dolj, 149 sunt asigurate cu pază, 234 având supraveghere video şi cu sisteme de alarmă   ”, a precizat comisar şef Constantin Nicolescu, şeful IPJ Dolj. Chiar prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, le-a cerut primarilor ca, în localităţile unde şcolile nu au gard împrejmuitor, să urgenteze lucrările, astfel încât, la 15 septembrie, când începe anul şcolar, acestea să fie asigurate din  punct de vedere al siguranţei.

Pregătiri şi verificări

Şi pentru perioada imediat următoare, măsurile de prevenire şi combatere a delincvenţei în instituţiile de învăţământ preuniversitar vor continua, inclusiv în locurile frecventate de elevi în perioada vacanţei. De asemenea, va fi asigurată ordinea şi pe perioada desfăşurării celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului. Nici Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj nu este mai prejos. „Vom verifica aspectele ce ţin de siguranţa elevilor şi cadrelor didactice. În perioada imediat următoare, li se va cere directorilor unităţilor de învăţământ să finalizeze inclusiv lucrările de igienizare, astfel încât viitorul an şcolar să înceapă în condiţii optime. Totodată, spre sfârşitul lunii august, se vor constitui echipe mixte din inspectori şcolari şi reprezentanţi ai Prefecturii Dolj, care vor verifica stadiul lucrărilor în instituţiile de învăţământ din judeţ”, a declarat prof.  Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.